In articol:
Se fac verificări interne la Brigada Rutieră a Capitalei, după ce primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a scris pe Facebook că a fost „luat la mișto” de agentul de serviciu, atunci când a sunat să reclame o cursă ilegală de mașini care avea loc în centrul Capitalei, pe Bulevardul Aviatorilor.
Citeste si: Accident rutier de proporții. O copilă, de un an, a murit
Primarul sectorului 6, luat la mișto pe telefon
„ Aseară pe Aviatorilor mă plimbam și am observat două mașini care se întreceau, aveau viteze foarte mari și provocau un zgomot infernal. Am sunat la Brigada Rutieră să îi informez că au loc astfel de curse și când am sunat, polițistul de serviciu m-a ironizat că de unde știu eu că au viteză și mi-a închis telefonul în nas.
Primarul de sector crede că acest comportament în poliție nu e o excepție și că este nevoie de o reformă. "Acum iese la suprafață pentru că sunt eu primar, dar cetățeanul are parte de același tratament”, a adăugat el.
Citeste si: VIDEO- Vaccinare din mașină în centrul Capitalei. Nu e nevoie de programare
Ce transmite Brigada Rutieră
Luni, Brigada Rutieră a anunțat că s-a autosesizat în acest caz.
„Având în vedere aspectele sesizate în spațiul public cu privire la modul în care s-a exprimat polițistul care a preluat sesizarea persoanei, la nivelul Brigăzii Rutiere s-au demarat verificări, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, potrivit unui comunicat de presă.