In articol:
- Care este rolul polițiștilor în școli
- Sindicatele profesorilor propun reintroducerea exmatriculării elevilor în lege, plus detenție școlară și amenzi pentru părinți
Edilul orașului a declarat că a semnat o dispoziție conform căreia în cele 74 de unități de învățământ va exista câte un polițist care va aplica amenzi în cazul în care elevii nu respectă regulamentul.
„Sunt profund îngrijorat de fenomenul absenteismului şcolar în municipiul Iaşi, ca şi de mult prea numeroase cazuri petrecute în ultima vreme în ţară de consum şi trafic de droguri, de violenţă între elevi sau de agresiuni asupra cadrelor didactice. Toate aceste situaţii afectează nu numai performanţa şcolară a elevilor, ci şi siguranţa şi ordinea publică în comunitate”, a afirmat primarul.
Care este rolul polițiștilor în școli
Totodată, acesta a menționat că rolul polițiștilor nu va fi doar să aplice amenzi.
„Va avea un rol mai larg. Va sta în contact cu şcoala şi pentru alte chestiuni care se întâmplă acolo şi care nu au nimic de-a face cu actul educaţional. Poliţistul poate să informeze colegii de la Ministerul de Interne sau Parchet dacă se întâmplă şi altfel de lucruri.
Citește și: Copil de 7 ani, dat afară de la școală după ce profesorii au aflat ce meserie are mama lui
Asta înseamnă că au încurajat elevii (…) Fac un apel şi către toţi părinţii şi tutorii legali să îşi asume rolul lor de educatori. Şcoala nu este nici loc de distracţie, nici ring de lupte, ci acel loc aproape sacru în care împreună – elevi, dascăli, părinţi şi autorităţi – formăm oameni adevăraţi pentru o societate sănătoasă”, a mai afirmat primarul Mihai Chirica.
Sindicatele profesorilor propun reintroducerea exmatriculării elevilor în lege, plus detenție școlară și amenzi pentru părinți
Președintele Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, Marius Nistor a propus mai multe sancțiuni pentru elevi în cazul unor abateri disciplinare.
Citește și: Bătaie cu pumni și picioare între doi elevi aflați în sala de clasă. Un coleg a filmat momentul
„Cred că sunt niște probleme pe care trebuie să le rezolvăm împreună și totodată trebuie să mai înțeleagă că școala este o instituție care funcționează pe baza unor reguli, reguli care să fie stabilite foarte clar chiar prin proiectul legii învățământului preuniversitar. Dacă tot apar drepturi pentru elevi, au statut al lor. Mi se pare absolut normal ca prin proiectul legii învățământului preuniversitar să fie stabilite și obligațiile și sancțiunile pentru cei care nu înțeleg că trebuie să respecte regulile de conviețuire într-o unitate de învățământ și bineînțeles și la nivel de de societate”.
Citește și: O femeie a fost arestată după ce a intrat într-o școală, din România, și a bătut două eleve
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro