Close sidebar
Close sidebar

Primarul Iașului, Mihai Chirica, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, miercuri 27 ianuarie 2021 pentru abuz în serviciu - într-un dosar care vizează fapte petrecute cu 8 ani în urmă, când Chirica era viceprimar al Iașiului.

Razvan Ilie,

Potrivit procurorilor, în perioada februarie – mai 2013, pe când era viceprimar al Iașului, Chirica a întocmit caietul de sarcini pentru achiziționarea a patru autoturisme astfel încât acestea să nu poată fi cumpărate decât de la Skoda.

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Procurorii îl acuză pe Mihai Chirica de faptul că, în cursul anului 2013, împreună cu primarul Gheorghe Nichita și alți trei inculpați, au demarat o procedură de achiziţie nelegală, procedură în baza căreia, la data de 16.05.2013, Municipiul Iaşi a încheiat patru contracte de leasing operaţional, în calitate de utilizator, având ca obiect trei autoturisme marca Skoda Octavia şi unul Skoda Superb.

Conform procurorilor, la acel moment, le era interzisă autorităţilor şi instituţiilor publice , potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2009, preluarea în leasing de autoturisme.

Citeste si: Milionarul Victoraș Micula, lăsat în libertate de judecătorii din Bihor

Mihai Chirica a fost reales primar al municipiului Iași, la alegerile din 2020

Ce spune comunicatul despre trimiterea lui Mihai Chirică în judecată

Mihai Chirica, în calitate de viceprimar al municipiului Iaşi, înlocuitor de drept al primarului este acuzat de procurori că a aprobat, "în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin încălcarea dispoziţiilor legale", mai multe documente prin care se solicita „achiziţionarea a 4 (patru) autoturisme cu un grad de operativitate ridicat şi dotate corespunzător”, aprobând ulterior şi Caietul de sarcini.

Conform procurorilor, în conținutul acestui document au fost inserate specificaţii tehnice proprii unui anume producător şi unei anume mărci, respectiv ale mărcii Skoda.

Redăm mai jos comunicatul integral, cu faptele incriminate de procurori:

"La data de 13 iunie 2019, a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi dosarul penal nr. 7254/P/2019, urmare a disjungerii şi declinării dispuse de către DNA – Serviciul Teritorial Iaşi.

În cauza penală nr. 7254/P/2019, procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

–        CHIRICA MIHAI, la data faptei  viceprimar  al municipiului Iaşi, înlocuitor de drept al primarului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin.1 din Codul penal;

–        NICHITA GHEORGHE  (aflat în stare de deţinere, în altă cauză), la data faptei  primar  al municipiului Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu,  prevăzută de art.

297 alin.1 din Codul penal,   cu aplicarea art. 5 alin.1 din Codul penal;

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

–        TOMORUG PETRU – DUMITRU, la data faptei  director executiv al Direcţiei Tehnice şi Investiţii  din cadrul unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Iaşi, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin.1 din Codul penal,   cu aplicarea art. 5 alin.1 din Codul penal;

–        FLORESCU DOINA, la data faptei  şef al Serviciului Juridic  din cadrul unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Iaşi, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin.1 din Codul penal,   cu aplicarea art. 5 alin.1 din Codul penal;

–        CHIȘCĂ COSTICĂ – EUGEN, la data faptei  şef al Serviciului Administrativ  din cadrul unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Iaşi, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin.1 din Codul penal,   cu aplicarea art. 5 alin.1 din Codul penal.

Citeste si: DNA: Tăriceanu, inculpat oficial în dosarul mitei uriașe primite de la austrieci

În rechizitoriul întocmit, procurorul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În cursul anului 2013, inculpaţii CHIRICA MIHAI, NICHITA GHEORGHE, FLORESCU DOINA, CHIŞCĂ COSTICĂ-EUGEN şi TOMORUG PETRU DUMITRU, au demarat o procedură de achiziţie nelegală, procedură în baza căreia, la data de 16.05.2013, Municipiul Iaşi a încheiat patru contracte de leasing operaţional, în calitate de utilizator, având ca obiect trei autoturisme marca Skoda Octavia şi unul Skoda Superb, cu toate că, la acel moment, le era interzisă autorităţilor şi instituţiilor publice, potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2009, preluarea în leasing de autoturisme.

Durata contractului a fost de patru ani; prin respectiva achiziție, s-a cauzat atât o pagubă bugetului local al Municipiului Iași, în cuantum de 503.482,17 lei, cât și o vătămare a intereselor legitime ale unității administrative – teritoriale Municipiul Iași.

Inculpatul  Chirica Mihai,   în calitate de  viceprimar al municipiului Iaşi, înlocuitor de drept al primarului  (autoritate executivă a administrației publice locale  şi ordonator principal de credite), în exercitarea atribuţiilor conferite prin lege cu privire la gestionarea fondurilor publice şi a patrimoniului public, cu referire la repartizarea, angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor bugetare, în perioada februarie – mai 2013, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin încălcarea dispoziţiilor legale, a aprobat mai multe documente prin care se solicita „achiziţionarea a 4 (patru) autoturisme cu un grad de operativitate ridicat şi dotate corespunzător”, aprobând ulterior şi  Caietul de sarcini  privind furnizarea a 4 (patru) autoturisme prin leasing operaţional, document în conţinutul căruia au fost inserate specificaţii tehnice proprii unui anume producător şi unei anume mărci, respectiv ale mărcii Skoda.

Inculpatul  Nichita Gheorghe,   în calitate de  primar al municipiului Iaşi,  (autoritate executivă a administrației publice locale  şi ordonator principal de credite),  în exercitarea atribuţiilor conferite prin lege cu privire la gestionarea fondurilor publice şi a patrimoniului public, cu referire la repartizarea, angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor bugetare, în perioada februarie – mai 2013, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin încălcarea dispoziţiilor legale, a aprobat mai multe documente în vederea achiziţionării celor 4 (patru) autoturisme şi a semnat în numele unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Iaşi (în calitate de utilizator), contractele de leasing operaţional în baza cărora au fost plătite ratele de leasing până la zi.

Inculpatul  Tomorug Dumitru Petru , în calitate de  director executiv al Direcţiei Tehnice şi Investiţii din cadrul unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Iaşi,  în exercitarea atribuţiilor de serviciu conferite prin lege şi prin fişa postului, referitoare la coordonarea şi controlul activităţii de achiziţii publice, în perioada februarie – mai 2013, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin încălcarea dispoziţiilor legale, a întocmit şi semnat mai multe documente în vederea achiziţionării celor 4 (patru autoturisme) şi a semnat, în numele unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Iaşi (în calitate de utilizator), contractele de leasing operaţional în baza cărora au fost plătite ratele de leasing până la zi, precum şi  Caietul de sarcini  privind furnizarea a 4 (patru) autoturisme prin leasing operaţional, document în conţinutul căruia au fost inserate specificaţii tehnice proprii unui anume producător şi unei anume mărci, respectiv ale mărcii Skoda.

Inculpata  Florescu Doina , în calitate de  şef al Serviciului Juridic din cadrul unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Iaşi, în exercitarea atribuţiilor de serviciu conferite prin lege şi prin fişa postului, referitoare la avizarea pentru legalitate a documentelor cu caracter intern elaborate de direcţiile şi serviciile din cadrul unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Iaşi şi a actelor juridice încheiate de unitatea administrativ-teritorială Municipiul Iaşi, în perioada februarie – mai 2013, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin încălcarea dispoziţiilor legale, a avizat pentru legalitate mai multe documente în vederea achiziţionării celor 4 (patru autoturisme) şi a semnat contractele de leasing operaţional în baza cărora au fost plătite ratele de leasing până la zi.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Inculpatul  Chişcă Costică-Eugen, în calitate de  şef al Serviciului Administrativ din cadrul unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Iaşi, în exercitarea atribuţiilor de serviciu conferite prin lege şi prin fişa postului, referitoare la gestionarea fondurilor publice, elaborarea şi gestionarea bugetului, la angajarea de cheltuieli şi la organizarea activităţii privind achiziţiile publice, în perioada februarie –mai 2013, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin încălcarea dispoziţiilor legale, a întocmit şi semnat mai multe documente în vederea achiziţionării celor 4 (patru) autoturisme, inclusiv  Caietul de sarcini  privind furnizarea a 4 (patru) autoturisme prin leasing operaţional, document în conţinutul căruia au fost inserate specificaţii tehnice proprii unui anume producător şi unei anume mărci, în scopul de a favoriza un dealer zonal al mărcii Skoda.

Acțiunile ilicite, conjugate, ale inculpaților, au determinat achiziţia nelegală de către autoritatea administrativ-teritorială Municipiul Iași a serviciilor de leasing operaţional privind furnizarea a 4 autoturisme marca Skoda (în care se includ și serviciile aferente atribuirii de numere de înmatriculare preferențiale), cauzând atât o pagubă în cuantum de  503.482,17 lei  bugetului local al Municipiului Iaşi (în perioada 20.05.2013 – 30.05.2017), cât şi o vătămare a intereselor legitime ale unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Iaşi de a realiza o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public.

Primăria Municipiului Iaşi a comunicat că nu a fost constatat niciun prejudiciu pe care autoritatea locală să îl invoce, drept urmare nu se constituie parte civilă în procesul penal.

În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Judecătoriei Iaşi la data de 27.01.2021.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.  

PRIM – PROCUROR,  Bordianu Dragoş"

Sursa: G4Media

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI