Primele declaraţii ale lui Mihai Mitoşeru după ce a fost anunțat divorţul de Noemi: ”Este cazul să mă gândesc şi la mine”
Vestea că Mihai Mitoşeru şi Noemi, frumoasa lui soţie, au decis să divorţeze după ani de relaţie a căzut ca un trăsnet în lumea showbiz-ului, mai ales că, de-a lungul timpului, păreau un cuplu fericit și extrem de sudat.
Cu toate acestea, în urmă cu puțin timp, Mihai Mitoșeru a anunțat că divorțează și că relația lui cu Noemi este la final, cei doi dorindu-și lucruri complet opuse.
”Ce să spun? Este un final pentru mine. Nu știu dacă mai există cale de împăcare în acest moment, nici eu nu știu exact ce vreau. Să fiu sincer, este cazul să mă gândesc și la mine, nu doar la noi.
Adică, eu, anul trecut, în septembrie, voiam neapărat să facem un copil. Ea s-a răzgândit brusc, pentru că până atunci voia și ea, și a vrut silicoane. Eu, ca un bărbat responsabil, am acceptat, mai ales că întotdeauna am vrut să o susțin în toate pe Noemi. Și-a pus silicoane, dar acum nu mai vrea... La un moment dat, din păcate, în viață, trebuie să o iei și de la capăt.
O să divorțăm elegant, la notar, nu am nimic să spun rău despre Noemi. Este o parte importantă a vieții mele, dar acum o să vreau să fiu singur, să mă gândesc la mine, să mă regăsesc, să văd ce îmi va aduce viața,. Am multe proiecte, nu mă gândesc la alte lucruri. Noemi și cu mine suntem despărțiți de aproape 4 luni, ea locuiește cu mama ei și eu am obosit deja să tot spun că totul este bine între noi.
Nu este deloc bine, iar acum era momentul să spunem STOP”, ne-a spus, în exclusivitate, mihai mitoșeru.
Mihai Mitoșeru a anunțat divorțul pe Facebook
”Am avut bunul simt sa ascund elegant situația, dar a trecut prea mult timp si nu mai pot sa fac pe prostul! După o relație de 13 ani, am hotărât ca săptămâna viitoare sa mergem la notar și să divorțăm! Nu ne mai înțelegeam, nu mai mergea, ne doream lucruri diferite (eu voiam familie și copii, ea intrase in criza femeii de 32 de ani
și și-a pus silicoane), și de 3 luni a plecat la mama ei! Știu ca ne iubim (e greu sa treacă după atâția ani), dar e mai bine așa! Ii mulțumesc pentru toate momentele frumoase pe care le-am trăit împreuna (și au fost multe in 13 ani!) și vreau sa fie fericita toată viața (chiar și fără mine), dar îmi doresc același lucru și pt mine!", a spus Mihai Mitoșeru.
Noemi și Mihai Mitoșeru au amânat nunta de trei ori. Erau căsătoriți civil, dar nu au ajuns și în fața preotului
Noemi și Mihai Mitoșeru erau împreună din 2006. În decembrie 2015 s-au căsătorit civil, dar cununia religioasă au amânat-o de trei ori, inclusiv în 2017, când Noemi și-a pierdut tatăl.
”Normal că vrem copii. O să îi și facem, asta e sigur. Dar, cel puțin anul acesta, Noemi nu va deveni mamă, asta e sigur. Nu are voie”, ne-a dezvăluit Mihai Mitoșeru, în exclusivitate. Mai mult decât atât, el a explicat, pentru WOWbiz.ro și motivele pentru care frumoasa Noemi nu poate, medical, să rămână, acum, însărcinată. ”Nu are voie să rămână însărcinată încă câteva luni bune. Adică, medicii au fost categorici în această direcție.
Noemi și-a făcut implanturi cu silicon, anul trecut, și după o asemenea operație este recomandat ca măcat câteva luni să fie ”cuminte”. Așa că, cel puțin până în vară, nu va rămâne însărcinată, deci, anul acesta nu vom deveni părinți. Probabil vom avea bucuria la anul”, ne-a spus Mihai Mitoșeru, anul trecut.