Ciprian Silaşi s-a întors în România după două luni petrecute la Exatlon, în Republica Dominicană. Componentul echipei albastre a pierdut duelul cu Doru şi a părăsit competiţia.
În această seară, în urmă cu puţin timp, Silaşi a aterizat în România. La aeroport a fost aşteptat de fiul său, Mladin, de Cătălin Dumitrescu şi de mulţi prieteni.
Uriaşul Cătălin Dumitrescu a mers la aeroport şi şi-a aşteptat fostul coechiper de la Războinici. Amândoi au râs şi s-au îmbrăţişat.
Mladin, fiul lui Silaşi, a fost şi el la aeroport ca să-şi întâmpine părintele.
Aseară, după ce a fost eliminat, Ciprian a povestit că de dragul băiatului său a decis să se înscrie la Exatlon.
"Chiar mi-a dorit să rămân. Asta este. Nu m-a ajutat nici plasa aia", a spus Ciprian.
"Ne cerem scuze că plângem cu toţii.
Încerc puţin să ies din această stare. Le mulţumesc celor care au avut încredere în mine. Mulţumesc fiului meu că m-a trimis aici. În fiecare zi mă gândesc ce nebunie am făcut. Sper că fiul meu este mândru de mine, că am ajuns aici. Mă bucur că nu am pierdut timpul. Că am câştigat în astea două luni lucruri şi oameni faini.", a mai declarat Ciprian, aseară, la Exatlon.