Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că la bordul navei Galaxy Leader care a fost capturată de rebelii houthi în Marea Roșie se afla și un marinar român.

Soția marinarului a simțit că ceva rău s-a întâmplat cu soțul său

Aceasta este o grupare radicală susținută de Iran, care a anunțat luna aceasta că vor urma să atace orice navă israeliană care se află în raza lor de acțiune.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Celula de Criză Interinstituțională, în cooperare și coordonare cu celelalte autorități române cu atribuții în materie și în strânsă legătură cu alți parteneri internaționali a anunțat că va continua să monitorizeze cu maximă atenție situația în vederea soluționării ei.

Soția românului a făcut declarații pentru Observator, în care spune că ea a aflat de pe internet despre situația alarmantă. Ultima oară când a reușit să mai vorbească cu soțul ei a fost sâmbătă. 

”Este singurul român de pe navă. Nu am nicio informaţie, nu ştiu absolut nimic de el. Ultima oară am vorbit cu el sâmbătă, sâmbătă seară. Nu mi-a zis nimic special, nu mi-a precizat că ar fi vreun pericol pe navă. Urma să vorbim duminică, adică ieri, însă nu am mai primit absolut niciun apel de la el. Mi s-a părut ceva ciudat că nu a sunat. Am căutat pe un site de tracking pentru nave.

Am văzut că nava nu are semnal, nu există nicio informaţie şi am căutat efectiv nava pe Google, exact aşa, Galaxy Leader. Am aflat de pe internet”, a explicat speriată femeia.

El este marinarul român care se afla în nava capturată de rebelii Houthi.

[Sursa foto: Colaj Observator & X]

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: UPDATE: Liderul Nasrallah, declarații care pot schimba războiul: "Dacă Israel atacă Liban, intrăm în război direct. America amenință că ne atacă"/ Se va alătura Hezboullah războiului?

În total la bordul navei erau 25 de marinari care provin din țări precum Filipine, Bulgaria, Ucraina, România şi Mexic.

Ce spune Israelul despre acest act al grupării?

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a numit capturarea navei Galaxy Leader drept un ”act iranian asupra unei nave internaționale". Acestă faptă va avea consecințe negative asupra securității maritime. Cu toate astea, gruparea Houthi a anunțat că va trata echipajul navei conform principiilor și valorilor islamice.

Nava Galaxy Leader.

[Sursa foto: X]

Citește și: Un profesor de economie din Rusia a făcut o mărturisire cutremurătoare: ”Nu aș bombarda Polonia chiar acum. I-aș lovi pe români. Au devenit prea aroganți”

Și Japonia a făcut un apel către autorităților saudite, din Oman și din Iran pentru eliberarea echipajului.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si