
Sfânta Parascheva
Trei persoane infectate cu COVID-19 au ajuns la spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, după ce au luat parte la pelerinaj. În judeţ s-a înregistrat un număr record de cazuri, respectiv 1.150.
Coordonatorul Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat vineri că trei bărbaţi care intenţionau să ia parte la pelerinajul de Sf. Parascheva au ajuns la spital și au fost diagnosticați cu Covid-19.
Cei trei bărbați sunt din Hunedoara, Bucureşti şi Botoşani
" Pacienţii sunt în UPU şi au ajuns la noi în ultimele trei nopţi.
Bărbaţii au vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani şi sunt din Botoşani, Hunedoara şi Bucureşti.
Record de cazuri de COVID-19 la Iași
Medicul Diana Cimpoeşu, a declarat că nu crede că va avea loc o explozie de cazuri în urma pelerinajului.
În ultimele 24 de ore s-a înregistrat un număr record de pacienţi pozitivi la Iaşi, respectiv 1.150.
În cele şapte zile cât a durat evenimentul au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Parascheva peste 85.000 de persoane.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.