In articol:
Coordonatorul Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat vineri că trei bărbaţi care intenţionau să ia parte la pelerinajul de Sf. Parascheva au ajuns la spital și au fost diagnosticați cu Covid-19.
Cei trei bărbați sunt din Hunedoara, Bucureşti şi Botoşani
" Pacienţii sunt în UPU şi au ajuns la noi în ultimele trei nopţi. Au fost depistaţi pozitivi", a declarat vineri medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.
Bărbaţii au vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani şi sunt din Botoşani, Hunedoara şi Bucureşti.
Record de cazuri de COVID-19 la Iași
Medicul Diana Cimpoeşu, a declarat că nu crede că va avea loc o explozie de cazuri în urma pelerinajului.
În ultimele 24 de ore s-a înregistrat un număr record de pacienţi pozitivi la Iaşi, respectiv 1.150.
În cele şapte zile cât a durat evenimentul au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Parascheva peste 85.000