Vanessa Kreiner a făcut dezvăluiri șocante procurorilor, la aproximativ două săptămâni de când trei bărbați cu cagule i-au torturat până la moarte tatăl. Ea are doar 20 de ani și abia se întorsese din Austria.

Șocul prin care a trecut Vanessa, fiica afaceristului din Sibiu

Ea le-a spus anchetatorilor că în noaptea tragediei a auzit zgomote în casă, iar mai apoi a ieșit din dormitorul său pentru a se vedea ce se petrece.

Atunci, unul dintre indivizii care se aflau în livingul casei a văzut-o, moment în care a urmat pe scări și i-a forțat ușa. Chiar dacă ea deja apucase să încuie cu cheia ușa camerei, bărbatul a împins cu putere și a scos tocul din țâțâni. Singura ei speranță era ajutorul polițiștilor, pe care voia să-i contacteze în acel moment. Însă, individul acoperit i-a luat telefonul, a lovit-o și a amenințat-o cu pistolul la tâmplă să spună unde sunt banii lui Adrian Kreiner. Pentru că nu avea astfel de detalii, Vanessa și-a oferit propriul portofel în care se aflau 40 de euro și 100 de lei.

Ea este Vanessa, fiica lui Adrian Kreiner.

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cine sunt cei doi suspecți în cazul asasinării lui Adrian Kreiner. Ei au fost prinși în Marea Britanie, însă liderul lor este în continuare de negăsit

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

De altfel, tânăra ar fi fost în continuare amenințată în limba engleză că tatăl său va fi ucis dacă ea nu spune codul seifului. În timp ce scotoceau prin casă, ei au dat peste niște ceasuri care se aflau în dressing, așadar le-au pus într-un ghiozdan și s-au făcut nevăzuți.

În total, bunurile furate au fost estimate la 200.000 de euro.

Doi presupuși asasini ai milionarului au fost prinși în Marea Britanie

Aceste detalii înfiorătoare apar în referatul de arestare a martorului cheie în acest amplu caz. Este vorba despre Ilie Sitariu, bărbatul în vârstă de 44 de ani din Dumbrăvița, județul Timiș. El a fost mai exact arestat preventiv pentru 30 de zile pe data de 17 noiembrie după ce a fost dus la audieri în Sibiu. Anchetatorii au făcut și percheziții în casa sa.

Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului, deoarece ar fi ajutat atât cu transportul, cât și cu cazarea pe cei trei presupuși asasini ai milionarului din Sibiu. O altă femeie brunetă este acum căutată tot pentru complicitate în acest caz care a șocat întreaga țară.

Ei sunt suspecții care au spart casa omului de afaceri și care l-au torturat pe acesta.

[Sursa foto: Poliția Română]

Citește și: Judecătorii au luat decizia. S-a stabilit data la care va fi judecată propunerea de arestare în lipsă a suspecților în cazul asasinării lui Adrian Kreiner

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Liderul este în continuare de negăsit, însă doi dintre suspecți de moartea lui Adrian Kreiner au fost prinși în Marea Britanie.

Este vorba de Cristian Minae, găsit în Irlanda și de Laurențiu Ghiță, prins în Scoția. Anchetatorii au bănuiala că numele celui de-al treilea individ este Costinel Cosmin Zuleam, cunoscut ca ”  Olteanu”.   El ar fi avut în trecut antecedente penale.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si