Primul șef de stat care s-a grăbit să-l felicite pe Trump pentru victorie
Un moment aproape umoristic la Alegerile prezidențiale din SUA. După ce Donald Trump și-a anunțat prematur victoria, în miez de noapte, deși numărarea voturilor este departe de final, un lider politic important s-a grăbit să-l felicite pe actualul locatar de la Casa Albă.
Author: Razvan Ilie miercuri 04 noiembrie 2020 , 15:25
Premierul sloven Janez Jansa l-a felicitat miercuri pe Donald Trump pentru ”alegerea” sa, în contextul faptului că preşedintele american în exerciţiu s-a declarat învingător înaintea numărării voturilor exprimate în alegerile prezidenţiale americane de marţi. De menționat că Slovenia e ţara natală a Primei Doamne a Statelor Unite, Melania Trump.
Janez Jansa este- împreună cu omologul său ungar Viktor Orban- unul dintre puţinii lideri europeni care şi-au exprimat susţinerea faţă de candidatura lui Donald Trump, potrivit News.ro.
Liderul sloven a apreciat că Joe Biden, candidatul democrat la fotoliul de la Casa Albă, ar fi ”cel mai slab preşedinte din istoria Statelor Unite”. Slovenia este ţara natală a Primei Doamne a Statelor Unite Melania Trump, un fost manechin, care a fost naturalizată americană.
Trump îl acuză pe Biden că încearcă să ”fure” alegerile
Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump l-a acuzat miercuri pe rivalul său democrat Joe Biden de faptul că ”fură” alegerile- fără vreun element concret în sprijin-, în timp ce numărarea voturilor continuă, într-iun scrutin extrem de strâns, relatează AFP.
Donald Trump a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Casa Albă că el crede că a câştigat alegerile, ”ei numai pot să ne prindă din urmă”.
Şi Joe Biden, candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, a susţinut marţi noapte un scurt discurs din Wilmington (Delaware) în care le-a cerut susţinătorilor lui să aibă răbdare şi s-a arătat optimist privind rezultatul.
” Este ora cea mai târzie la care susţin o conferinţă de presă”, a declarat la ora locală 2.20 preşedintele în exerciţiu. ”Am câştigat aceste alegeri.
Rezultatele au fost extraordinare”, se felicită el.