In articol:
Tramvaiul smart care circulă pe străzile din Cluj-Napoca este dotat cu un sistem de ultimă generație care asistă vatmanii în situațiile critice din traficul urban prin avertismente sonore și vizuale, oferind astfel o siguranță sporită atât pentru conducători, pasageri și pentru ceilalți participanți la trafic.
Sistemul este alcătuit dintr-un senzor radar montat pe tramvai, o unitate de control și o cameră multifuncțională. Toate transmit avertismente conducătorului dacă apare un obstacol în fața vehiculului.
Liviu Neag, director compania de Transport Public Cluj: ”Tramvaiul inițial este dotat cu sisteme de siguranță ori acest sistem vine să sprijine în ceea ce privește gestionarea tramvaiului în trafic.
O echipă de specialiști din cadrul Universității Tehnice a lucrat în colaborare cu o companie germană la dezvoltarea și implementarea acestui sistem pe tramvaiele din oraș. Acum, proiectul este în faza de testare.
Mihai Bolidjar, director companie: ”Acest sistem trebuie calibrat de așa manieră încât să fie exact customizat pe specificațiile din Cluj, așa cum poate fi făcut și în Oradea sau în București. El a mai fost și este în funcțiune în Statele Unite, în Germania, în Olanda și Ungaria.
Sistemul de siguranță anticoliziune va fi implementat și pe alte tramvaie
În funcție de rezultatele oferite în următoarea perioadă, sistemul va fi implementat și pentru celelalte mijloace de transport din oraș.
Emil Boc, primar Cluj-Napoca: ”Acest sistem va fi implementat la Cluj pe mai multe tramvaie, este o soluție inovativă care salvează vieți, previne accidente și este o soluție de ultimă generație în acest domeniu. O combinație dintre om și inteligența artificială în favoarea cetățeanului.”
Specialiștii din domeniu lucrează constant la dezvoltarea sistemului și după Cluj-Napoca va putea fi implementat și în alte orașe mari din România.