UPDATE: Medicul cardiolog Dan Tesloianu din cadrul Spitalului ”Sfântul Spiridon” din Iaşi a fost arestat, sâmbătă, pentru 30 de zile.

Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală a PÎCCJ au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană fizică având calitatea de medic la un spital din municipiul Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente şi luare de mită.

Faţă de inculpat s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore şi s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile, care a fost înaintată spre soluţionare Tribunalului Bucureşti”, a transmis, sâmbătă, Parchetul General.

Polițiștii au efectuat mai multe percheziții domiciliare, alți cinci medici fiind vizați în acest dosar.

Cei doi cardiologi cunoscuți, din Iași și Brașov, Dan Tesloianu și Eduard Belu, ar fi cooptat alți 4 colegi și ar fi pus la cale un plan macabru, să scoată profit de pe urma bieților pacienți cărora le cereau bani pentru defibrilatoare cardiace, însă, în realitate, o mare parte dintre dispozitive erau luate de la pacienți decedați și apoi replantate.

Un medic din Iași a fost reținut în dosarul stimulatoarelor cardiace prelevate de la pacienţi decedaţi

Potrivit anchetatorilor, unele operații nu ar fi fost necesare, însă medicul le-a oferit o medicație care să inducă anumite simptome, totul pentru a ajunge la operație. 

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Escrocheria care le-a pus celor peste 170 de pacienți viața în pericol ar fi început în anul 2017 și a funcționat până anul trecut. În tot acest timp, Dan Tesloianu, unul dintre cei mai cunoscuți cardiologi din Iași, ar fi replantat 238 de dispozitive, mare parte dintre ele luate de la cadavre, spun procurorii.

Totul era posibil cu ajutorul colegilor lui, care ţineau o evidență a pacienților decedați care aveau astfel de daparate. Așa se face că erau extrase și trimise apoi către cardiolog. 

Citește și: VIDEO- Șefa secției de Oncologie din Suceava care lua șpagă de la bolnavi a refuzat să dea tratament unui pacient până când rudele acestuia nu i-au promis că se împrumută

Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală a PÎCCJ au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană fizică având calitatea de medic la un spital din municipiul Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente şi luare de mită. Faţă de inculpat s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore şi s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile, care a fost înaintată spre soluţionare Tribunalului Bucureşti ”, a transmis, sâmbătă, Parchetul General.

Un medic de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi a fost reținut

”Suspectul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017- august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la  reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară.

Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora”, au mai transmis anchetatorii.

Citește și: VIDEO- Percheziții de amploare în țară. Mai mulți medici sunt acuzați că prelevau dispozitive medicale de la cadavre și le montau la pacienți

Medicul ar fi format o întreagă rețea cu ajutorul altor cadre medicale, aceștia fiind cei ce i-au furnizat dispozitivele medicale. Unele dintre acestea ar fi fost prelevate chiar de la pacienți decedați.

Medicul a reimplantat dispozitivele fără a le înregistra în gestiunea spitalului 

O mare parte dintre intervenţiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienţi decedaţi, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaţionalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacţii de natură a conduce la simptomatologia specifică”, au precizat procurorii.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citește și: Incident în județul Timiș: Patru muncitori au fost transportați la spital după ce au căzut de la o înălțime de șase metri

Alți cinci medici sunt acuzați de luare de mită, iar patru pacienți ai spitalului sunt cercetați pentru dare de mită.

Faţă de unul dintre suspecţii medici, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligaţia de a nu mai exercita profedia de medic. În situaţia de fapt reţinută de procurori se consemnează că cei cinci suspecţi medici, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultaţii de specialitate unor pacienţi, au primit diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru activităţile prestate.  În ceea ce îi priveşte pe cei patru suspecţi pacienţi, s-a reţinut că aceştia au oferit medicilor diverse sume de bani cu titlul de mită pentru serviciile primite ”, au mai precizat procurorii.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si