Principesa Margareta are la dispozitie 60 de zile sa elibereze Palatul Elisabeta! In februarie expira calitatea de locuinta de protocol pentru fostul sef al statului roman, oferita Regelui Mihai pe durata vietii
Dupa moartea regelui Mihai, Casa Regala are la dispozitie 60 de zile sa elibereze Palatul Elisabeta din Bucuresti.
Principesa Margareta are la dispozitie 60 de zile pentru a elibera Palatul Elisabeta din Bucuresti, resedinta oficiala a familiei, oferit ca locuinta permanenta Regelui Mihai in calitate de fost sef de stat. In prezent, beneficiile Casei Regale a Romaniei proveneau din calitatea de fost conducator al statului roman al Regelui Mihai. Ele au fost oferite de Statul Roman conform Legii 406/10.07/2001 (Legea privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de sef al statului roman), care prevede la art 2:
- Folosinta gratuita a unei locuinte de protocol, cu destinatia de resedinta, care cuprinde si un spatiu cu destinatia de cabinet de lucru, incadrat cu un post de consilier si un ost de secretar
- O indemnizatie lunara in cuantum egal cu 75% din indemnizatia acordata Presedintelui Romaniei in exercitiu
Articolul 4(3) prevede insa ca „Membrii de familie ai titularului beneficiaza de dreptul de folosinta gratuita, potrivit art 2 lit a), numai pe durata vietii titularului si vor elibera locuinta in termen de 60 de zile”.
Astfel, urmasii regelui ar trebui sa paraseasca Palatul Elisabeta pana la inceputul lunii februarie, asta daca parlamentarii nu vor vota pana atunci proiectulde lege care sa confere Casei Regale statut de utilitate publica. Ideea nu este una noua ci a fost imprumutata de la Guvernul Ciolos, care anul trecut a propus spre dezbatere o lege speciala in acest sens.
Conform acesteia, „Casa Regala a Romaniei are sediul in Municipiul Bucuresti, imobilul Palatul Elisabeta. Imobilul Palatul Elisabeta se afla pe domeniul public al statului si in folosinta gratuita a Casei Regale a Romaniei, pentru o perioada de 99 de ani”. Legea gandita pe vremea lui Ciolos a fost preluata in actualul proiect, cu tot cu beneficiile aferente noului statut al Casei Regale: finantarea cheltuielilor de functionare a Casei Regale de la bugetul de stat, finantarea activitatilor publice, un serviciu administrativ format din 20 de persoane platite de la bugetul de stat precum si scutiri de la plata unor impozite,
accize sau taxe speciale.
La inceputul anului trecut, Casa Regala a Romaniei a cerut si obtinut scutirea de la plata taxelor pentru Castelul de la Savarsin, pe motiv ca Regele Mihai este veteran de razboi. Conform calculelor realizate la acea data, comunitatea locala pierdea in acel moment circa 34.000 lei pe an. Tot in 2016, biroul de presa al Casei Regale confirma informatia ca Regele Mihai se afla in top 10 persoane fizice cu cele mai mari datorii catre bugetul de stat, cu 4,1 milioane lei, insa mentiona ca suma a fost contestata in instantal.
In 2015, revista Capital includea Casa Regala a Romaniei in top 300 cei mai bogati romani, cu o avere evaliata la 60 milioane euro.