
1 din 2 | Prințesa Mako a Japoniei s-a căsătorit cu iubitul ei din facultate

2 din 2 | Prințesa Mako a Japoniei s-a căsătorit cu iubitul ei din facultate, Kei Komuro. În urma căsătoriei, aceasta și-a pierdut statutul regal
Prinţesa Mako, nepoata împăratului Japoniei, s-a căsătorit marţi, după ani de controversă, cu iubitul său din facultate. Aceasta a pierdut statutul regal.
Nepoata împăratului Japoniei Naruhito, Prințesa Mako, în vârstă de 30 de ani, s-a căsătorit marți, cu fostul său coleg de facultate. Pentru actualul soț, Kei Komuro, aceasta a renunțat la statului ei regal și la o compensație de 1,2 de milioane de euro.
De asemenea, Prințesa Mako nu va avea parte nici de fastul ritualurilor tradiționale pentru nunta sa.
Citeste si: Nuntă regală în Grecia
Mariajul a fost amânat mult timp din cauza controverselor legate de logodnicul său
Un reprezentant al Agenţiei Imperiale a declarat că relația dintre cei doi s-a oficializat, în ciuda controverselor din trecut: „Documentele matrimoniale au fost prezentate şi acceptate”
Prințesa Mako a fost surprinsă de televiziunea japoneză, în timp ce părăsea reşedinţa imperială Akasaka din Tokyo. Prințesa şi-a luat rămas bun de la familie, înclinându-se în faţa părinţilor şi în faţa reprezentanţilor presei, îmbrațișând-o apoi pe sora sa.
Citeste si: Au reclădit o casă veche cu banii de la nuntă
Prințesa şi-a pierdut titlul regal

În urma căsătoriei cu Kei Komuro, Prințesa Mako a pierdut statutul regal. Această situație este normală pentru femeile din neam, însă este o premieră în istoria Japoniei când este refuzată indemnizaţia.
Logodna celor doi a fost anunțată în anul 2017.
Atunci, presa scria despre partenerul prințesei că știe să schieze, cântă la vioară și gătește. Anul următor, cuplul a anunțat că amână nunta, pentru că ar fi avut nevoie de mai mult timp pentru a-și planifica viitorul împreună.Prințesa a trecut prin multe situații triste, îndurând multe critici. Mai mult de atât, au fost aduse acuzaţii la adresa mamei lui Komuro. S-a pretins că a împrumutat bani de la un fost logodnic pentru studiile fiului ei şi nu i-a returnat.
Potrivit legii japoneze vechi, căsătoria dintre un membru al familiei regale și un om de rând implică renunțarea la statutul regal și la toate beneficiile ce rezultă din această poziție.
Sursa: bbc.com