Procurorii  din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a unei clinici oftalmologice din București și a celor doi medici care administrează unitatea sanitară, pentru săvârșirea infracțiunilor de introducerea sau scoaterea din țară de organe, țesuturi ori celule de origine umană fără autorizația specială emisă de Agenția Națională de Transplant, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 158 alin.

1 din Legea 95/2006, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal (109 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal (293 acte materiale).

Medicii ar fi adus în România 303 cornee fără autorizație

În rechizitoriu s-a reținut că, în perioada 2019- 2022, în realizarea obiectului de activitate, în numele și în interesul clinicii oftalmologice, medicii asociați au introdus pe teritoriul României țesuturi de origine umană, respectiv 303 cornee, fără a deține autorizația specială emisă de Agenția Națională de Transplant.

Citește și: Prelevare multi-organ şi ţesut la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş

Unul dintre medicii asociați a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că deține autorizația specială de import țesuturi de origine umană

Unul dintre medicii asociați a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că deține autorizația specială de import țesuturi de origine umană.

[Sursa foto: PixaBay]

Legea Sănătății condiționează legalitatea importului de țesut uman de existența unei autorizații speciale pe care o poate emite doar Agenția Națională de Transplant, organism aflat în subordinea Ministerului Sănătății. Pentru nicio operațiune de import din cele 109 menționate în rechizitoriu, Agenția Națională de Transplant nu a emis autorizația specială în beneficiul clinicii oftalmologice.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Într-un număr de 293 de documente (formulare de import cornee), unul dintre medicii asociați a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că deține autorizația specială de import țesuturi de origine umană- cornee, în vederea producerii de consecințe juridice constând în importul de la Banca Fondazione Degli Occhi Del Veneto — Onlus (Italia) a țesuturilor de origine umană.

Medicii asociați au introdus pe teritoriul României țesuturi de origine umană, respectiv 303 cornee

Medicii asociați au introdus pe teritoriul României țesuturi de origine umană, respectiv 303 cornee.

[Sursa foto: PixaBay]

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Sectorului 1 București.

Citește și: Erou la doar 4 ani! Moartea unui copilaș a salvat viața altor trei: „Mulțumim familiei zdrobite de durere care a făcut posibilă salvarea lor!”

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si