"Întărind considerentele reţinute de CEDO, absenţa controlului judiciar asupra deciziei politice de revocare din funcţie nu este în interesul funcţionării statului în general, în context constituţional, şi nici în beneficiul cetăţenilor", consideră procurorul general.

"Hotărârea CEDO confirmă luările de poziţie anterioare exprimate la nivelul Ministerului Public în sensul că procedura ad-hoc de revocare iniţiată împotriva procurorilor care îndeplinesc funcţii de conducere la vârful ierarhiei parchetelor nu este conformă legilor de organizare judiciară, iar prin modul de desfăşurare aceasta este de natură să aducă atingere statutului de independenţă, precum şi garanţiilor fundamentale, în principal dreptului la apărare", a transmis procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după pronunţarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a Hotărârii în cauza Kovesi vs. România.

Citeste si: Iohannis, după întâlnirea cu reprezentanţii mediului de afaceri: „România va ieşi cu bine din această criză. Un obiectiv fundamental este creşterea masivă a investiţiilor publice”

Conform sursei citate, hotărârea CEDO reafirmă dreptul procurorilor "de a-şi exprima în mod liber opinia în contextul dezbaterilor publice care trebuie să caracterizeze într-un stat de drept procesul de adoptare ori de modificare a cadrului normativ care le reglementează statutul, precum şi a celui de amendare a legislaţiei penale"

"Astfel de luări de poziţie publice nu pot, sub nicio formă, constitui pretext pentru iniţierea unor proceduri ce urmăresc revocarea din funcţie", a afirmat Scutea.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Concedieri masive în mai multe firme din țară după retragerea companiilor străine. „Plec unde manopera e mai ieftină”- wowbiz.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Accesul va fi limitat în transportul în comun după 18 mai. Toți românii trebuie să afle asta

Totodată, procurorul general consideră că hotărârea CEDO creează premisele regândirii procedurilor de revocare din funcţie a procurorilor, în lumina recomandărilor formulate de organismele europene cu expertiză, prin întărirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii ca garant al independenţei justiţiei şi for reprezentativ pentru sistemul judiciar.

"Numai dialogul în cadrul interinstituţional poate conduce la generarea mecanismelor legale unanim acceptate prin care să se asigure că membrii autorităţii judecătoreşti se bucură de protecţie împotriva arbitrariului, iar exerciţiul acestui drept este efectiv. Întărind considerentele reţinute de CEDO, absenţa controlului judiciar asupra deciziei politice de revocare din funcţie nu este în interesul funcţionării statului în general, în context constituţional, şi nici în beneficiul cetăţenilor. Asumarea şi exercitarea cu bună-credinţă şi în condiţii de loialitate, în spiritul Constituţiei, a atribuţiilor conferite de lege trebuie să caracterizeze climatul public, iar celelalte puteri ale statului trebuie să acţioneze în vederea apărării independenţei justiţiei", a mai afirmat Gabriela Scutea.

Procurorul general al PÎCCJ a arătat că susţine independenţa justiţiei, ca principiu constituţional, şi îşi reafirmă deschiderea spre dialog constructiv pentru identificarea soluţiilor legislative care să întărească acest principiu.

Citeste si: Prefectul de Constanţa afirmă că turiştii care vor veni pe litoral ar putea fi testaţi de Covid-19

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, în unanimitate, că revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA s-a făcut cu încălcarea mai multor articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil şi dreptul la libertatea de exprimare.

Citeste si: VIDEO Cum ar fi arătat viața Ozanei Barabancea dacă nu și-ar fi pierdut mama la 14 ani. „Aș fi avut un sprijin moral. Important e că nu m-am dat bătută.”- kfetele.ro

Citeste si: Emily Burghelea, din nou la Urgențe pe mâna medicilor! Soțul ei a filmat-o pe holurile spitalului: "Nu se poate opri din tușit, are febră mare"- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader a declarat despre decizia CEDO în cazul revocării fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi, că decizia CCR a făcut ca preşedintele Iohannis să semneze actul de demitere, nu faptul că el, ca ministru, a propus acest lucru.

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a transmis, marţi, că decizia CEDO în cazul Laurei codruţa Kovesi ”este dovada compromiterii actualei Curţi Constituţionale de către PSD”. Orban consideră că CCR ”s-a compromis prin propriile decizii care încalcă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, iar modul de acţiune şi constituire a Curţii ar trebui regândite.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, tot marţi, că CCR are obligaţia de a revizui de îndată nu doar decizia în cazul Kovesi, ca urmare a hotărârii CEDO, afirmând că CCR a decis revocarea din funcţie a lui Kovesi la propunerea unui ministru al Justiţiei de tristă amintire. Preşedintele a apreciat că este necesară o reformă la nivelul CCR şi a lansat un nou atac la adresa PSD, afirmând că este evident că Parlamentul actual, în această configuraţie politică, dominată chiar de partidul care a patronat revocarea Laurei Codruţa Kovesi, a dovedit că nu este capabil să ia decizii pentru protejarea cetăţenilor.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si