In articol:
Un profesor de la un liceu din municipiul Botoşani este cercetat penal pentru purtare abuzivă, după ce ar fi agresat un elev, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
"La data de 6 octombrie 2022, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani au fost sesizaţi cu privire la faptul ca un minor de 13 ani ar fi fost agresat de către un profesor, în timp ce se afla la unitatea de învăţământ la care este elev, din municipiul Botoşani", a precizat Delia Nenişcu.
Profesor, cercetat pentru purtare abuzivă
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de purtare abuzivă, urmând să se stabilească dacă aspectele sesizate se confirmă, precum şi împrejurările în care s-ar fi produs fapta.
Citeste si: Mesaje pentru profesori și învățători de Ziua Internațională a Educației 2022!
Poliţiştii au sesizat Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială Protecţia Copilului cu privire la evenimentul semnalat.
Anchetă internă la Inspectoratul școlar Botoșani
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean a arătat că a deschis o anchetă internă, potrivit sursei citate.
"Condamn ferm cazurile de violență din școli și vom lua toate măsurile necesare pentru a preîntâmpina pe viitor astfel de situații care nu onorează pe nimeni. Lansez un apel public către toate cadrele didactice să nu apeleze la violență în relația cu elevii și cu alte persoane.
Citeste si: Elevi și profesori drogați în școală
Cercetarea disciplinară este efectuată la nivelul unității de învățământ. Până la prezentarea raportului dar și a cercetărilor Poliției, respectivul profesor beneficiază de prezumția de nevinovăție și continuă să meargă la ore.
„Vineri, în Consiliul de Administrație s-a constituit o comisie de cercetare disciplinară care va verifica toate aspectele și va înainta un raport către CA, exact cum spune legislația actuală. Și, în funcție de raportul lor, de concluziile pe care le vor trage, atunci CA va decide”, a declarat Gabriel Hârtie, director Liceul cu Program Sportiv.
Situațiile de acest fel sunt transmise ca informare și către Ministerul Educației.