Prognoza meteo, 2 decembrie 2020. Atmosfera va fi închisă în majoritatea țării
Miercurea aceasta, atmosfera va fi una închisă, în sudul, estul şi parţial în centrul ţării, pe unde se anunţă ceaţă sau nori de joasă altitudine.
În Dobrogea, în prima parte a dimineții a fost lapoviţă şi condiţii de polei. În rest, va fi o vreme bună cu cer variabil şi senin. Vântul va sufla tare în sudul Banatului, iar în prima parte a zilei, vor fi intensificări ale vântului şi pe litoral. Maximele pleacă de la minus 2 grade în depresiuni şi ajung până la 7 grade în nord-vest.
În Bucureşti, în orele dimineţii va fi ceaţă. Mai târziu, înnorările persistă şi după prânz se ating 4 grade Celsius. La noapte, cerul va fi acoperit de nori şi minima va coborî spre minus 2 grade.
La munte, dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni îşi va face apariţia ceaţa, însă peste zi se arată soarele. Vântul se va înteţi în masivele sudice şi în cele sud-vestice, iar temperaturile din staţiuni se menţin scăzute pentru această dată. Tempertura cea mai scăzută va fi de -6 grade, iar cea mai ridicată va fi de 1 grad Celsius.
În Dobrogea şi Bărăgan, găsim înnorări şi ceață care poate fi asociată cu chiciură sau burniţă. În zona Dobrogei, dimineaţa sunt posibile precipitaţii slabe mixte şi poate să apară poleiul. Temperaturile mai cresc puţin faţă de ziua trecută.
Citeste si: Slujba de Crăciun, doar online? UE ar putea impune azi noi restricții pentru Sărbătorile de iarnă
Citeste si: Sărbătorile de iarnă 2020. În ce zi pică anul acesta Crăciunul și câte zile libere vor avea românii
Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, se anunţă mulţi nori, ceaţa şi ninsori slabe, sporadice.
Maximele termice cresc uşor şi ajung până la 4 grade Celsius.Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
În nordul Moldovei şi în Bucovina, amtosfera va fi închisă şi s-ar putea să fulguiască puţin. Ceața este prezenta mai ales dimineaţa, se încălzeşte uşor dar temperaturile vor fi modeste.
În schimb, în nordul Transilvaniei şi în Maramureş se anunţă vreme plăcută cu cer senin şi un vânt mai activ. Maximele termice, în creştere faţă de ziua trecută, ajung până la 7 grade.
În ţinuturile vestice, în primele ore ale zilei, mai sunt condiţii de ceaţă, însă peste zi atmosfera va fi însorită. Vântul prinde putere în sudul Banatului şi la rafală se depăşesc viteze de 55 km/h.
În Transilvania, acum, dimineaţă, este frig, mai ales în depresiuni, şi se semnalează ceața. Treptat se înseninează, maximele ajung până la 4 grade, însă în depresiuni temperaturile vor fi negative.
În sud-vestul ţării, se anunţă soare şi atmosferă plăcută, însă în primele ore ale zilei mai sunt condiţii de ceaţă şi burniţă.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
În ţinuturile sudice, găsim ceață, care poate să fie persistentă. Pe parcursul zilei, vor fi înnorări, dar şi scurte perioade cu soare, iar maximele termice cresc uşor.