Prognoza meteo azi, 15 martie 2021. Apar ploi în toată țara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru luni, 15 martie 2021. Află cum va fi vremea la început de săptămână.
Luni predomină vremea închisă, o să plouă peste tot și se pot strânge peste 30 de litri de apă pe metru pătrat. Vor fi și averse, iar în noaptea de luni spre marți o să cadă lapoviță și va ninge. Maximele se încadrează între 4 și 17 grade Celsius.
În București, luni prindem vreme instabilă. Dimineața vor fi momente cu soare, dar după-amiaza apar aversele, posibil însoțite de descărcări electrice.
Citeste si: Alertă meteo: Se întoarce iarnă! Cod galben de ninsori
Și la munte găsim o zi mohorâtă, cu precipitații pe arii extinse și temperaturi în scădere. Treptat, vor predomina ninsorile, se va depune un strat consistent de zăpadă și se vor strânge peste 30 de litri de apă pe metru patrat. Vântul va avea intensificări, iar noaptea va atinge viteze de până la 70 de km/h în Munții Banatului și în vestul Meridionalilor, pe unde va viscoli ninsoarea.
În Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde, dimineața, s-a lăsat ceața. Mai apoi, se adună norii, iar după-amiaza vin averse însoțite de descărcări electrice. Temperaturile scad puțin față de duminică și se opresc la 16 grade.
Și în Moldova sudică și în nordul Munteniei e posibil să apar averse însoțite de descărcări electrice, mai ales în a doua parte a zilei. În primele ore s-ar putea să mai zărim puțin soarele, dar apoi cerul se umple de nori și o să plouă destul de mult.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina prindem o zi mohorâtă, cu înnorări, ploi și temperaturi mai mici față de duminică, când în zona s-au înregistrat 16 grade.
Spre seara, ploile se transformă în lapoviță, iar în noaptea dinspre luni spre marți va ninge.Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: N-am scăpat de iarnă! Capitala acoperită cu zăpadă
În nordul Transilvaniei și în Maramureș o să plouă mai ales în prima parte a zilei și se pot strânge peste 30 de litri de apă pe metru pătrat. Mai către seară și noaptea ne așteptăm la ninsori și lapoviță.
În ținuturile vestice avem tot vreme închisă. Va ploua, se vor acumula cantități importante de apă, iar vântul va avea intensificări. Temperaturile scad drastic față de ziua trecută, când au atins 16 grade. Luni nu vor fi mai mult de 5...6 grade în termometre.
Și în Transilvania se anunță o zi mohorâtă. Vor fi înnorări și ploi, dar noaptea o să cadă lapoviță și va ninge. Tot în cursul nopții, în vestul Meridionalilor vântul va viscoli ninsoarea cu rafale de până la 70 de km/h.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
În Oltenia găsim tot atmosferă închisă. Cerul se umple de nori, o să plouă, iar vântul se întețește din când în când.
Cam la fel va fi vremea și în ținuturile sudice, cu deosebirea că pe aici ne așteptăm și la averse cu tunete și fulgere. Chiar dacă maximele mai scad puțin, tot va fi foarte cald pentru jumătatea lunii martie: în sudul extrem se pot atinge chiar și 17 grade.