Anul 2024 a venit până acum cu temperaturi record. De când au început măsurătorile și până în prezent, specialiștii spun că trăim cele mai călduroase vremuri.

Iarna a fost blândă, primăvara a fost călduroasă, iar vara a pus planeta sub o cupolă de foc, cu temperaturi record.

Citește și: VIDEO Mii de solicitări pentru ambulanță! Canicula crește numărul oamenilor care sună la salvare

Prognoza meteo

Prognoza meteo 

[Sursa foto: AccuWeather]

Prognoza meteo pentru restul verii

Au fost și continuă să fie zile cu peste 40 de grade Celsius și nopți cu minime care nu au scăzut sub pragul temperaturii de 30.

Așadar, conform prognozei meteo AccuWeather, luna iulie menține canicula în București. Ce-i drept, doar câteva zile vom mai avea maxime ce vor atinge pragul de 40 de grade Celsius, dar asta nu înseamnă că vremea se va răci considerabil. Termometrele nu vor arăta luna aceasta sub 30 de grade, minima fiind de 31 de grade spre sfârșitul lunii. Până atunci trebuie să ne așteptăm la temperaturi cuprinse între 31 și 41 de grade Celsius în București, cu niciun strop de ploaie la orizont.

Concret, în săptămâna 14 – 21 iulie, meteorologii anunță maxime de 43 de grade Celsius și minime de până la 25 de grade.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: VIDEO Olandezii au rămas muți de uimire când au văzut un român care a intrat cu TIR-ul pe un pod de biciclete- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

În perioada 23 -28 iulie vor fi și 41 de grade  în București pe timp de zi, iar nopțile vor continua să fie tropicale, cu minime de 19 grade. Iar ultimele trei zile din lună vor aduce maxime de 32 de grade și minime de 20 de grade.

Citește și: VIDEO Canicula a devenit un subiect fierbinte printre conspiraționiști! Oamenii nu mai știu ce să creadă despre schimbările climatice

Și dacă sperați că lucrurile se vor schimba luna viitoare, ei bine, meteorologii nu anunță o scădere considerabilă a temperaturii.

Luna august, conform AccuWeather, va fi și ea tot sub o cupolă de foc. Meteorologii anunță un început de august cu maxime de 31 de grade în București și minime de 19 grade Celsius pe timp de noapte.

Însă, ploile vor lipsi cu desăvârșire, iar termometrele nu vor arăta nici în august sub 30 de grade. Poate, abia în ultimele zile ale lunii august să avem parte de o scădere ușoară a temperaturii.

Atunci sunt anunțate și ploi ușoare și trecătoare, de vară, dar și maxime încadrate între 24 și 29 de grade Celsius pentru București.

De asemenea, tot în acele ultime zile de vară, pe timp de noapte, termometrele vor arăta minime cuprinse între 13 și 16 grade Celsius.

Citeste si: Care a fost reacția lui Beniamin, fostul iubit al Danei Roba, după ce aceasta s-a afișat cu un alt bărbat? "Nu mai îmi trimiteți mesaje despre Dana, că ce a făcut, ce s-a întâmplat, cu cine e în relație..."- kfetele.ro

Citeste si: Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni. Una dintre pasagere, despre momentele de panică trăite la bord: "S-a și văzut fumul. Alergau prin avion și nu știau ce se întâmplă"- radioimpuls.ro

Citeste si: Un român a început să filmeze o mașină pe contrasens, în Franța. După câteva secunde, aceasta a provocat accident: Vai de capul meu- antena3.ro

În primele 3 zile din august vom avea parte de 31 de grade, maxim, și 19 grade minim. Săptămâna 4 -11 august aduce temperaturi de 31 de grade pe timp de zi în Capitală și nopți cu 19 grade Celsius.

În săptămâna 12 -18 august se vor înregistra maxime de 31 de grade și minime de 18 grade. Iar o ușoară scădere a temperaturilor se va resimți în ultimele două săptămâni din lună.

În perioada 19 -25 august, în București se vor anunța maxime de 30 de grade și minime de 18 grade Celsius, iar în perioada 26 -31 august, meteorologii anunță zile cu ploi, maxime de 30 de grade și nopți cu doar 13 grade Celsius în termometre. 

Prognoza meteo

Prognoza meteo

[Sursa foto: AccuWeather]


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si