Acest programul destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 se va desfășura pe o durată de doi ani.

Guvernul a lansat proiectele dedicate Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – ”Din grijă pentru copii”

”Scopul programului este să ofere soluţii ca răspuns la efectele pandemiei COVID-19 asupra copiilor în plan psiho-emoţional, dar şi în raport cu riscurile de siguranţă online şi violenţa domestică.

Este primul program de această amploare dedicat exclusiv bunăstării copiilor din România. Pandemia de COVID-19 a generat un impact pluridimensional asupra creşterii şi dezvoltării copiilor. Studiile internaţionale în domeniu, dar şi analizele exploratorii realizate la nivel naţional indică o serie de efecte nocive asupra stării de bine a copiilor cu posibile repercusiuni pe termen scurt, mediu şi lung”, a anunțat, luni, Guvernul, printr-un comunicat de presă.

Conform Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19, s-au constatat unele dintre cele mai frecvente efecte ale pandemiei asupra copiilor, prin cel mai recent studiu din mai 2021 elaborat de Salvaţi Copiii România, acestea sunt: anxietatea, anxietatea şcolară, tulburări de comportament, depresia, tulburări de anxietate sau somn.

Astfel, programul va fi împărțit în două arii de intervenţie: inteligenţă emoţională-managementul emoţiilor şi siguranţa copiilor şi este coordonat de consilierul de stat din Cancelaria Prim-ministrului, Mădălina Turza.

Programul Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 va fi aprobat de Guvern
Programul Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 va fi aprobat de Guvern[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Toate persoanele care se vor vaccina marți, 1 iunie 2021, la centrul drive-thru din Piața Constituției vor primi bilete gratuite la teatre și muzee  

Ariile de Intervenţie din cadrul Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19:

1. Inteligenţă emoţională şi managementul emoţiilor – componenta vizează dezvoltarea de mecanisme de management emoţional, precum şi de resurse pentru practicieni şi beneficiari, atât prin sistemul de educaţie, cât şi la nivelul comunităţii;

2. Siguranţa copiilor – componenta vizează echiparea copiilor, a părinţilor şi a altor actori implicaţi cu instrumente şi informaţii în legătură cu riscurile utilizării internetului, dar şi dezvoltarea de mecanisme de prevenire şi combatere a violenţei domestice împotriva copiilor.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Printre măsurile Guvernului propuse se numără:

- introducerea tematicii ”managementul emoţiilor şi inteligenţă emoţională” în şcoli,

- formarea profesorilor,

- elaborarea unor ghiduri de intervenţie adaptate contextului pandemic,

- facilitarea accesului la terapii psihologice şi psihoterapeutice pentru copiii care întâmpină dificultăţi,

- crearea de resurse pe tema siguranţei online şi domestice pentru a identifica pericolele şi semnele diferitelor forme de violenţă şi abuz,

- planuri aplicate de acţiune pentru raportarea şi asistarea cazurilor identificate de abuz şi violenţă împotriva copiilor

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

- crearea unei platforme de resurse online pentru părinţi, copii şi profesori.

Citeste si: Când va fi extrădat Florian Tudor, zis Rechinul, și ce pedepse riscă după ce va fi judecat în România

”Rezultatele obţinute în urma dezbaterilor grupului interinstituţional de lucru se vor concretiza într-o Hotărâre de Guvern, care va reglementa măsurile din cadrul Programului Naţional, derulat pe o perioadă de 2 ani. Din grijă pentru copii, s-au aşezat la aceeaşi masă specialişti de renume în domeniul psihologiei şi psihiatriei, sprijiniţi de premierul României şi susţinuţi de reprezentanţi din cinci ministere”, a mai anunțat Guvernul.

Citeste si: Premierul Florin Cîţu: „De mâine, putem să vaccinăm şi adolescenţii. Îi încurajez pe părinţi să ia cea mai bună decizie pentru copiii lor.”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si