In articol:
- Băiatul are nevoie de aproape 2 luni de îngrijiri medicale
- Proprietarul câinilor va fi prezentat azi în fața instanței
Băiatul în vârstă de 10 ani venea de la școală și se îndrepta spre casă, acolo unde locuiește împreună cu mama lui și fratele mai mare. La un moment dat, copilul a fost înconjurat de 8 câini, care l-au atacat, sfâșiându-l și cauzandu-i răni severe. Micuțul
În loc să sune de urgență la 112, proprietarul câinilor ar fi urcat băiatul în mașina personală, l-ar fi dus acasă, unde ar fi încercat să-i curețe rănile și i-ar fi oferit un ceai.
Băiatul are nevoie de aproape 2 luni de îngrijiri medicale
„Toate aceste aspecte, modul în care a fost găsit copilul și ce s-a întâmplat cu copilul până a fost preluat de ambulanță și a ajuns la spital, toate aceste aspecte fac obiectul cercetărilor penale. Minorul prezintă leziuni traumatice ce necesită 55-60 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, iar leziunile constatate au pus minorului viața în pericol”, a declarat Ionel Pădurariu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.
Copilul a ajuns în stare gravă la spitalul din Sfântu Gheorghe, prezentând răni severe la nivelul mâinilor, dar și urme de zgârieturi și mușcături pe toată suprafața corpului.
Citeste si: O fetiță de doi ani a fost rănită după ce mașina în care se afla a fost lovită de roata unei autoutlitare
Pentru că starea lui era extrem de critică, copilul a fost transferat la un spital din Brașov, unde a trecut deja prin două intervenții chirurgicale.
Proprietarul câinilor va fi prezentat azi în fața instanței
Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii faptelor de vătămare corporală și neluarea măsurilor de prevenire a unui atac canin.
„În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală și neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane”, a precizat Radu Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna.
Citeste si: O femeie de 30 de ani s-a aruncat de la etajul 8 al unui bloc din Slatina. "Cum să-ţi laşi tu copilul?!"
În cursul zilei de sâmbătă, 19 februarie, proprietarul animalelor va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe pentru continuarea cercetărilor.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Mai mulți polițiști din cadrul IPJ Covasna au donat sânge pentru băiatul rănit.