Protest împotriva abuzului în școli - organizat la Inspectoratul Școlar București
Pe data de 8 iunie 2022 va avea loc un protest intitulat „Împreună înlăturăm abuzul din școli!”. Miting-ul va începe la ora 13:00, în fața Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Fundația „Girl Up România” organizează acest protest miercuri, 8 iunie 2022, cu scopul de a combate cazurile de abuz sexual din școlile din România. Protestul va începe la ora 13:00 în fața Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Str. Icoanei nr.19.
„Ne vedem pe 8 iunie, la ora 13.00, în fața Inspectoratului Școlar al Municipiului București, pentru a trage un semnal de alarmă asupra cazurilor de abuz sexual care au loc în școlile din România.
Nenumăratele experiențe de hărțuire, agresiune, viol si intimidare la care suntem supuși sunt ignorate și mușamalizate de către autoritățile care ar trebui să ne protejeze. A venit timpul să rupem tăcerea și să luptăm pentru un mediu școlar în care fiecare dintre noi poate învață în siguranță.”, au transmis reprezentanții organizației amintite mai sus.
De asemenea, a fost creat și un eveniment pe Facebook pentru a-i invita pe oameni să li se alăture în cadrul acestui marș.
Elevii și studenții din București protestează pe 8 iunie în fața ISMB
Fundația „Girl Up România” este formată dintr-o rețea de peste 100 de elevi de liceu din 21 de orașe și localități din România. Această grupare de tineri susține drepturile fetelor și egalitatea de șanse.
De asemenea, ei au venit cu ideea organizării unui protest în fața Inspectoratului Școlar al Municipiului București miercuri, 8 iunie, la ora 13.00.
„Împreună înlăturăm abuzul în școli” este sloganul protestului de mâine. ONG-ul își propune să atragă atenția autorităților din educație asupra experiențelor de abuz sexual la care au fost supuse multe eleve și studente din România de către profesori.
„De-a lungul activității noastre ca organizație, am auzit despre nenumărate cazuri de abuz sexual în școli. Și noi, ca liceeni, am fost supuși și am fost martori la cazuri de viol, hărțuire, agresiune, intimidare și răzbunare din partea autorităților care trebuiau sa ne protejeze. Profesori, consilieri, inspectori școlari, nu vă mai puteți ascunde în spatele tăcerii noastre.
Suntem copleșiti, răniți, speriați si încolțiți, dar mai mult decât atât, ne-am săturat să vă folosiți poziția de putere să traumatizați generații peste generații. Ne-am săturat de autoritățile din cadrul Inspectoratului Școlar care ne ignoră, și care protejează în mod activ pedofili și abuzatori.”
, este mesajul transmis de organizație pe Instagram.
Acest protest a fost organizat după ce Girl Up România a primit mai multe relatări din partea elevelor și studentelor despre cazuri de abuz sexual în instituțiile de învățământ românești. Unele dintre aceste mărturii provin de la eleve și studente ale Liceului de Arte Plastice ”Nicolae Tonitza” din București și ale Universității Naționale de Arte București (UNARTE).
„La Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza din Capitală cam toate fetele au cel puțin o poveste de hărțuire cu un profesor. Eu am avut cu un bodyguard care mi-a trimis dick pics.
Alte fete l-au avut ca profesor de religie pe un individ despre care există un video pe YouTube, unde era demascat că face avansuri și propuneri sexuale elevelor minore.
Autorii videoului sunt elevii din liceul de unde a fost dat afară pentru faptele sale, apoi a venit la noi.
Direcțiunii i s-a adus la cunoștință de video și de faptul că nu s-a oprit, dar răspunsul lor a fost că nu au ce să facă pentru cu nu găsesc profesori.
Apoi am mai avut un profesor care era renumit că e inappropriate. Zicea chestii gen ”Ați gustat-o vreodată de la tăticu?” și că ”Bate cu rigla la funduleț.” Mie mi-a făcut doar complimente și sfaturi de styling nesolicitate. Când a fost sesizat comportamentul lui, profesoarele au spus ”Să aveți grijă fetelor.” și cam atât.”, este una dintre mărturii.
„Un profesor de la UNARTE a venit în spatele meu, s-a lipit de mine, și-a ridicat mâinile pe lângă mine atingându-mă pe umeri, timp în care avea o erecție și se freca de mine.”, este o altă relatare.
Duminică, 5 iunie, Girl Up România a organizat un atelier în cadrul căruia persoanele care vor participa la protest au creat pancarte cu care vor defila miercuri în fața Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
„Ascultă-mă și când îți cer ajutorul, nu doar din lecția de zi”, „Fii profesor, nu abuzator”, „Abuzul nu face parte din programă”, sunt câteva dintre mesajele care vor fi expuse la protest.
În România, hărțuirea sexuală este sancționată prin Legea 202/2002 și este definită ca fiind un comportament nedorit cu conotație sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității unei persoane și, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor.
Printre formele de hărțuire sexuală identificate de Centrul FILIA se numără ”glume, bancuri cu tentă sexuală care te fac să te simți inconfortabil”, ”ciupituri, mângâieri, atingeri nedorite” și ”insistențe privind acceptarea unor invitații sau începerea unei relații”.
Așadar, cine dorește să susțină înlăturarea abuzurilor în școli este așteptat mâine, 8 iunie 2022, în fața Inspectoratului Școlar București, începând cu ora 13:00.