Protest al sindicaliştilor din Sănătate, în Piaţa Victoriei: ”Fără noi, COVID-ul e pe voi!”
Sindicaliştii ”Solidaritatea Sanitară” protestează, joi, la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, dar şi în faţa ministerelor Muncii şi Sănătăţii, scandând lozinci împotriva Guvernului. Protestul este generat de îngheţarea salariilor şi lipsa unor măsuri de protecţie a lucrătorilor din sănătate.
”Dragi guvernanţi, nu suntem prima dată în Piaţa Victoriei. Nu conştientizaţi că aţi generat un conflict social? De câte ori trebuie să ne explicăm suferinţa? ”, a susţinut uni dintre vorbitori, afirmând că 93 de angajaţi din sistem au fost până acum răpuşi de coronavirus, iar câteva mii s-au infectat.
Sindicaliştii anunţă că protestul este generat de tăierea salariilor, de lipsa unor măsuri de protecţie, dar şi de lipsa dialogului social ce caracterizează Guvernul.
” Revendicările noastre au în vedere eliminarea costului social al unei economii infime (cca. 0,19% din total buget) vizată prin tăierea drepturilor salariale legale ale lucrătorilor din sănătate. Această economie costisitoare (din punct de vedere social) a fost prevăzută de art.
1 alin. 1 din OUG nr. 226/2020, ea vizând tăierea unui drept salarial (dreptul la creşterea salariului de bază pentru cca. 35% dintre lucrătorii din sectorul public de sănătate; din care cca. 71% sunt în prima linie a luptei împotriva COVID-19) scadent în anul 2021”, au mai transmis sindicaliştii.