PSD va avea congres înainte de alegeri
Conducerea colectivă interimară a Partidului Social Democrat decis, marţi, organizarea unui congres al formaţiunii înainte de alegeri.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a apreciat că ”un congres este necesar pentru stabilitatea partidului şi pentru a pregăti alegerile aşa cum trebuie”.
”S-a luat decizia ca să nu se intre în niciun fel de alegeri fără să existe o conducere aleasă a PSD. Cu certitudine, Congresul se va organiza la o dată apropiată în timp”, a declarat, marţi, Lucian Romaşcanu, după întrunirea conducerii colective interimare a PSD.
Romaşcanu a precizat că, dacă se va putea, congresul se va organiza în format fizic, în caz contrar urmând a avea loc un congres online.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
”Un congres este necesar pentru stabilitatea partidului şi pentru a pregăti alegerile aşa cum trebuie”, a mai spus Romaşcanu.
Congresul PSD ar fi trebuit să aibă loc încă din luna februarie, dar a fost prima dată amânat, apoi anulat din cauza pandemiei de coronavirus.