Psihologul Daniel David explică absenteismul la referendum! ”Românii au alergie la ideea de şef”
Daniel David, preşedinte al Asociaţiei Psihologilor din România, a vorbit despre motivele pentru care referendumul nu a trecut.
Psihologul Daniel David a e de părere că există mai multe cauze pentru absenteismul major pe care românii l-au arătat faţă de tema familiei tradiţionale.
”E drept că avem un nivel de religiozitate foarte ridicat, dar această religiozitate apare pe un fond superstiţios. Foarte mulţi nu înţeleg esenţa componentei religioase şi mulţi nu au înţeles esenţa religioasă a căsătoriei.
Noi am uitat că în România avem un procent destul de mare de familii monoparentale.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
În această fază a dezvoltării societăţii noastre, românii au o alergie la ceea ce se cheamă concentrarea puterii sociale, ideea de şef, de a li se spune ce să facă. Au dezvoltat o reactanţă psihologică la autoritate. În acest context aş remarca ultimul factor: şi mijloacele de promovare a ideii de familie tradiţională nu au fost foarte înţelepte pentru a sparge această reactanţă. În loc să mergi cu ideea de toleranţă, incluziune, au fost mesaje legate de ameninţări, demonizarea celorlalţi, inducerea fricii, directive care au fost date, şi asta a întărit reactanţa.
Pe lângă factorii psiho-culturali, probabil că sunt şi alţi factori politici, dar în care nu vreau să intru”, a declarat Daniel David pentru digi24.ro.