Elena Lasconi spune că tot ce s-a întâmplat în ultimele zile a ”doborât-o”. Potrivit unor surse politice citate de News.ro, Elena Lasconi a afirmat, într-un mesaj transmis pe grupurile de comunicare ale USR, că ultimele zile au fost ”cele mai grele şi dureroase” din viaţa sa. Acum, se pregătește să plece la Paris pentru a discuta cu fiica sa.

”Fiica mea este şi va rămâne fiica mea cât o să trăiesc”

Tot scandalul a pornit după ce Elena Lasconi a afirmat, în cadrul unei emisiuni de televiziune, că a votat ”DA” la referendumul pentru familia tradiţională din 2018. Oana Lasconi, fiica ei, a reacționat imediat și a spus că este ”absolut dezgustată”. Mai mult, preşedintele USR Cătălin Drulă a anunţat că a avut o discuţie cu Elena Lasconi şi i-a cerut retragerea din campania pentru europarlamentare.

”M-am aşteptat la orice mai puţin la faza cu Oana. Pur şi simplu m-a doborât. Cel mai greu e să fiu spectator la linşajul de care are ea parte zilele acestea şi cine ştie câte de acum înainte şi la cât suferă întreaga mea familie. Înainte de funcţii, care vin şi pleacă, fiica mea este şi va rămâne fiica mea cât o să trăiesc. O iubesc indiferent ce o să spună sau o să facă.

Aşa că, mă pregătesc să plec la Paris să o ascult, să avem un dialog, să o strâng în braţe. Ce se întâmplă acum nu e o problemă atâta timp cât există iubire. Lucrurile astea le rezolv eu cu ea şi ştiu că o să fie bine. Săptămâna asta o să mă ocup doar de asta”, a transmis ea.

Citește și: Cine are cele mai mare șanse să ajungă președintele României? Un sondaj de ultimă oră arată cine ar putea câștiga Alegerile Prezidențiale 2024

”Eu nu mint şi nu am intrat în politică ca să mă fandosesc”

Elena Lasconi și-a cerut iertare față de colegii ”care s-au simţit dezamăgiţi” de declaraţiile sale. Ea subliniază că sunt multe întrebări fără răspuns.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro

Elena Lasconi este primarul Câmpulung Muscel

Elena Lasconi este primarul Câmpulung Muscel

[Sursa foto: Facebook]

”Vreau să vă mai asigur că sunt pe deplin conştientă de toată munca voastră depusă de-a lungul timpului pentru acest partid. Nu a fost în van şi aportul fiecăruia a ajutat să întărească un crez comun, o speranţă. Îmi pare rău dacă există colegi care au simţit că declaraţiile mele au sabotat într-un fel acest efort. Ştiu că acum sunt multe întrebări fără răspuns, unele cu sclipici şi can-can, altele cu consistenţă. Va veni şi timpul lor. Analizaţi cu precauţie tot ce vedeţi şi auziţi săptămâna asta în spaţiul public. Eu nu mint şi nu am intrat în politică ca să mă fandosesc”, a adăugat ea.

Citește și: Liderul USR, Cătălin Drulă, i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă din campania pentru europarlamentare, după declarațiile sale controversate

Elena Lasconi a primit oferte de la mai multe partide

Primarul din Câmpulung Muscel a mai adăugat că în aceste zile a primit mai multe oferte pentru a fi ”cap de listă” de la mai multe partide.

Citeste si: Nou beneficiu pentru pensionarele cu venit de până în 3.000 de lei. Ce gratuitate vor primi acestea- kfetele.ro

Citeste si: EXCLUSIV! Târgul de Crăciun de la Cluj se deschide mâine, 22 noiembrie 2024! Edy Chereji: „Anul acesta nu vor fi focuri de artificii, va fi un spectacol de lasere și drone care va marca începutul evenimentului”- radioimpuls.ro

Citeste si: Val de aer polar în România. A nins și s-a depus strat consistent de zăpadă. Imagini din Brașov, Cluj, Neamț- antena3.ro

Elena Lasconi era pe lista pentru Europarlamentare

Elena Lasconi era pe lista pentru Europarlamentare

[Sursa foto: Facebook]

”Am convingerea că o să fie bine. Orice se poate gestiona dacă suntem uniţi. Chiar şi problemele personale. Aşa că, mergem înainte! Cred că la fel de important este să tragem aer în piept înainte de a lua poziţie pentru sau împotriva cuiva/ceva pentru că lucrurile sunt de cele mai multe ori altfel de cum par. E important să avem încredere unii în alţii. Eu am. Chiar şi în aceste momente în care simt că nu mi se mai ia bolovanul de pe piept”, a mai afirmat Lasconi.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si