In articol:
- Fosta soție a lui Marian Minae a dispărut după vestea șocantă
- Presupusul lider al celor care l-au torturat pe Adrian Kreiner, în continuare este de negăsit
Marian Cristian Minae, unul dintre principalii suspecți în cazul crimei din casa afaceristului din Sibiu, Adrian Kreiner a contestat, prin intermediul avocatului, mandatul de arestare preventivă emis de Tribunalul Sibiu, informează Adevărul.
Fosta soție a lui Marian Minae a dispărut după vestea șocantă
Bărbatul din Dolj, care este poreclit drept „Pușcărie”, a formulat contestația, iar în continuare dosarul a fost înaintat pentru soluționare la Curtea de Apel Alba Iulia. Termenul de judecată a fost acum stabilit pentru data de 28 noiembrie 2023. Potrivit unor surse judiciare, avocatul acestuia va invoca însă nelegalitatea mandatului de arestare emis de Tribunalul Sibiu.
În urma celor auzite, fostă soție a bărbatului și-a pierdut urma, de teamă să nu fie judecată. Cei doi au împreună și un copil. Florentina Lorena a spus pentru Gândul că deși știa că el a jefuit un bărbat din comună doljeană Galicea Mare, ea nu se aștepta ca acesta să ajungă la crimă.
[Sursa foto: Gândul]Deși, inițial termenul de jucată a fost dat pentru data de 24 noiembrie, între timp doi dintre indivizii care l-au torturat pe milionarul din Sibiu au fost găsiți în Marea Britanie. Mai exact, este vorba de Marian Cristian Minae carea fost reținut în Irlanda de Nord și de Laurențiu Ghiță, care a fost găsit în Scoția. Aceștia au și antecedente penale, respectiv Marian a fost cercetat în 2013 pentru tâlhărie, iar celălalt suspect ar fi fost implicat în 2015 într-un caz de furt de țigări.
Cei doi s-ar cunoaște foarte bine încă din timpul copilăriei în comuna Ghighera.
Marian Cristian Minae ar fi pus și bazele unui grup infracțional specializat în trafic de migranți din care ar fi făcut parte și sora sa, acuzată de fapte de crimă organizată.
Presupusul lider al celor care l-au torturat pe Adrian Kreiner, în continuare este de negăsit
Soacra lui Laurențiu Ghiță este șocată de cele auzite și a declarat că ea știa că el este cuminte și că merge la muncă.
„Eu îl știu, din câte îl știu, de băiat cuminte. O fi furat, o fi făcut ceva, în schimb, să omoare un om nu îl credeam în stare.(...) În țară nu muncea, era pe acasă, făcea prin curte.(...) Ne-a spus (n.r. în ziua tragediei) că el se duce la muncă și că trebuie să plece.(...) Dacă noi știam că el pleacă acolo să facă ceva sau aici, la vecini, oare îi dădeam voie”, a spus femeia pentru Acces Direct .
Citește și: Apar noi piste în cazul uciderii omului de afaceri Ioan Crișan. Ipoteza luată în calcul de anchetatori
În continuare, cei doi bărbați urmează să fie aduși în România. Anchetatorii știu și numele celui de-al treilea individ, Costinel Cosmin Zuleam, care încă nu a fost localizat. Despre el se crede că ar fi fugit în Belgia, însă fără iubita lui. Totodată, în arest se află Ilie Sitariu, suspect că i-ar fi ajutat pe cei trei să-și ducă la bun sfârșit planul mârșav.