Close sidebar
Close sidebar

Putin cere UE să renunțe la sancțiunule impuse Rusiei. Reacția Italiei

Preşedintele rus Vladimir Putin, aflat în plină criză cu Occidentul, a îndemnat, în vizita sa la Roma, la relaţii cu Uniunea Europeană (UE) fără sancţiuni.

D.S.,


DISTRIBUIE
acest articol

Preşedintele rus Vladimir Putin, aflat în plină criză cu Occidentul, a îndemnat, în vizita sa la Roma, la relaţii cu Uniunea Europeană (UE) fără sancţiuni şi a mulţumit Italiei pentru eforturile sale în acest sens, relatează AFP.

”Trebuie să facem totul pentru a pune capăt politicii sancţiunilor cu motivaţie politică implementate în mod unilateral”, a declarat Putin joi, la finalul întâlnirii sale cu premierul italian Giuseppe Conte.

Potrivit preşedintelui rus, o ”mare atenţie” a fost acordată, în cursul acestor discuţii ”constructive” problemelor cooperării economice între ţara sa şi Italia.

”Schimburile noastre comerciale au crescut cu 13% în 2018, până la 27 de miliarde de dolari”, însă în 2013, cu un an înainte de implementarea sancţiunilor europene şi americane impuse Rusiei din cauza crizei ucrainene, ”ele erau de 54 de miliarde de dolari”, a subliniat Putin.

Citeste si: Pensia infimă pe care o primește Ilie Năstase, după recalculare! Fostul tenismen este șocat: „Nu am primit nimic în plus, nici măcar un leu”- kanald.ro

Citeste si: Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO. Momentul incredibil în care o polițistă sare din autospecială, pe fereastra mașinii unui șofer căruia i se făcuse rău la volan- antena3.ro

”Noi suntem recunoscători Italiei pentru aspiraţia sa de a face astfel încât relaţiile între Rusia şi UE să fie în întregime restabilite. Vedem eforturile Guvernului italian în acest sens”, a subliniat el.

La rândul său, Guvernul italian ”nu consideră sancţiunile drept un scop în sine şi dorim ca ele să fie tranzitorii”, a dat asigurări Conte.

”Italia acţionează să se creeze condiţiile în vederea depăşirii acestei situaţii care nu face bine Rusiei, Europei şi mai ales Italiei”, a subliniat el.

Rusia este vizată din 2014 de sancţiuni economice europene şi americane fără precedent, din cauza crizei ucrainene.

Putin şi Conte au anunţat că au evocat de asemenea situaţia din Siria şi Ucraina, dar şi din Libia.

”Trebuie să se pună capăt cât mai repede posibil confruntărilor armate şi să se treacă la dialog” în Libia, a îndemnat Putin într-o conferinţă de presă comună cu Conte.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI