Putin vrea să mărească armata rusă. A fost crescută limita de vârstă pentru serviciul militar obligatoriu de la 27 la 30 de ani / Vor fi convocați tinerii între 18 și 30 de ani
Vladimir Putin are în plan să mărească armata Rusiei, după ce a promulgat o lege prin care, în cazul unei mobilizări, rușii de peste 60 de ani ar putea fi trimiși la război chiar dacă sau pensionat. Limita de vârstă pentru serviciul militar a fost crescută de la 27 la 30 de ani.
Rușii au crescut limita de vârstă pentru serviciul militar obligatoriu de la 27 la 30 de ani. Putin a promulgat o lege prin care, în cazul unei mobilizări, trimiterea la război a rușilor de peste 60 de ani, chiar și cei care s-au pensionat.
Duma de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus) a votat, în cursul zilei de marți, o lege care prevede creșterea limitei de vârstă pentru serviciul militar obligatoriu de la 27 la 30 de ani, potrivit Agerpres.
„Începând de la 1 ianuarie 2024, cetăţenii cu vârsta între 18 şi 30 de ani vor fi convocaţi pentru serviciul militar", potrivit acestei legi adoptate în a doua şi a treia lectură de Dumă.
Măsura va permite creșterea netă a numărului de rezerviști potențiali ai armatei ruse. Moscova a mobilizat aproape 300.000 în septembrie 2022 pentru lupta din Ucraina.
Legea le interzice recruților să părăsească teritoriul rus începând din momentul în care biroul de înrolare le-a trimis ordinul de recrutare.
Înainte ca legea să intre în vigoare, textul trebuie aprobat de Consiliul Federației (camera superioară) și semnat de președintele Vladimir Putin.
Cum îi forțează Putin pe bărbații ruși să se alăture războiului din Ucraina?
Parlamentul rus a adoptat în regim de urgență, în luna aprilie, o lege care facilitează mobilizarea rușilor în armată prin extinderea modalităților de trimitere a ordinului de încorporare.
În același timp, cetățenii refractari sunt privați de a lucra ca antreprenori sau independenți, de a primi împrumuturi sau de a dispune de locuința și de mașina lor.
Mulți rușii care trebuiau să efectueze serviciul militar obligatoriu de un an au reușit să scape de convocări, nemaiducându-se la adresa lor oficială și dând mită recrutorilor sau medicilor.