Raed Arafat a discutat despre noul val al pandemiei de COVID-19: ”Am văzut că nu se mai poartă masca”
Şeful DSU, Raed Arafat, trage un semnal de alarmă în contextul valului patru al pandemiei. De asemenea, acesta a atras atenţia că românii au renunţat la purtarea măştii de protecţie în mijloacele de transport în comun şi că s-au relaxat mai mult decât e cazul, în condiţiile în care în România măsurile de protecţie sunt oricum mai relaxate decât în alte ţări.
Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a declarat că în România sunt relaxate măsurile mult mai mult decât în alte ţări, dar, cu toate acestea, românii nu le respectă şi au renunţat la purtarea măştii de protecţie în mijloacele de transport în comun. Raed Arafat spune astfel că de noi depinde modul de gestionare al următorului val al pandemiei.
”Vaccinarea este o soluţie foarte bună”
”Noi am tot spus, am tot recomandat, atenţie mare la transmiterea virusului SARS-CoV-2, clar că lumea este într-o fază în care nu mai crede sau cel puţin crede că e OK situaţia. Noi vedem o creştere mare în Europa, vedem o creştere la noi, încă mai mică. Toate semnalele ştiinţifice arată că varianta Delta este mai uşor de transmis, dar persoanele vaccinate sunt mai protejate. Dacă se îmbolnăvesc, nu fac formă gravă a bolii, dar în acelaşi timp sunt studii care încă nu au concluzii finale, dar spun că este posibil ca severitatea şi ajungerea la spital şi
la Terapie Intensivă este mai mare decât ce a fost în variantele anterioare. Asta ne face să concluzionăm că vaccinarea este o soluţie foarte bună şi respectarea măsurilor de sănătate publică este necesară mai departe”, a declarat Raed Arafat, la Digi24, luni seară, pe data de 2 iulie 2021.
”Poate nu aici (pe litoral- n.r.) mă îngrijorează cel mai mult, decât am văzut că în unele mijloace de transport în comun nu se mai poartă mască, vedem unii care nu mai poartă mască.
Nimeni nu îndrăzneşte să le spună că regulile şi legea spune să porţi mască în spaţiile închise, inclusiv în transportul în comun. Acolo riscul este foarte mare. Şi inclusiv în locurile de muncă, în birouri, trebuie respectată regula. Noi suntem pe regula că dacă sunt 10 în birou şi sunt toţi vaccinaţi, nu mai trebuie să poarte mască. Statele Unite revine şi spune că în spaţiile închise, chiar dacă eşti vaccinat trebuie să porţi mască”, a declarat Arafat.
Secretarul de stat, Raed Arafat, a mai adăugat că românii trebuie să fie atenți în ceea ce privește gestionarea valului patru al pandemiei de coronavirus.
”Eu zic că va trebui să fim foarte atenţi pentru următoarea perioadă. De noi depinde cum trecem prin valul care clar că e în creştere şi cât de serios va fi”, a declarat Raed Arafat.
Totodată, Raed Arafat a anunţat că este o ”creştere clară” în ultimele zile, iar, luni, 22 de judeţe au înregistrat o creştere a numărului de cazuri, chiar dacă nu mare.