”În baza faptului că există scădere, în baza faptului că se vede că este o scădere trei zile la rând şi s-a atins aproape de 2,5 indicele (în Bucureşti – n.r.), faptul că activităţile care se reiau sunt limitate, adică există reguli de limitare(...) dacă se respectă toate regulile – mască în teatre, în cinematografe, distanţe, procentul de 30% în restaurante – dacă respectăm toate acest reguli atunci putem ţine mai departe situaţia sub control.

Dacă suntem unde suntem este pentru că au existat măsuri gen mască universală peste tot decalarea programului de muncă, şcoală închisă la acest moment, toate astea au dus la situaţia în care suntem acum”, a declarat, vineri seară, la Digi 24, Raed Arafat. 

Acesta a precizat că se constată o ”scădere foarte lentă” în ceea ce priveşte ocuparea paturilor de terapie intensivă, iar vineri gradul de ocupare a paturilor de ATI a scăzut pentru prima dată după mult timp la sub o mie de pacienţi. 

”Situaţia este sub un control, dar rămâne acest control unul fragil”

”Clar că la orice moment decizia poate să fie luată, adică de a închide din nou activităţile, dacă nu se respectă regulile şi începe să crească. Depinde foarte mult de operatorii economici respectarea regulilor”, a mai afirmat Raed Arafat. 

Citeste si: Noi reguli pentru turiștii care merg în Franța. De duminică totul este obligatoriu

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

El a adăugat că ”din păcate sunt semnale” că nu întotdeauna s-au respectat regulile de către unii operatori din domeniul economic în ceea ce priveşte restricţiile. 

Se poate reveni asupra măsurilor de relaxare

”Noi am gestionat situaţia în ultimele luni pe baza incidenţelor, iar HG cu starea de alertă care include aceste incidenţe nu prea a dat foarte mult flexibilitate, încât după ce s-a trecut

foarte mut de un prag să spui că nu respecţi Hotărârea de Guvern.(...) Clar, aici trebuia să se analizeze situaţia din Bucureşti, să se aştepte un pic – şi s-a aşteptat 48 de ore -  şi avem trei zile cu descreştere în Bucureşti – şi s-a luat decizia care este reversibilă”, a mai afirmat Arafat.

Citeste si: Prefectul Capitalei: Noi măsuri începând cu 25 ianuarie, ora 00:00. Vești bune pentru bucureșteni

El a explicat că s-a evitat deschiderea unor unităţi de alimentaţie publică din Capitală în acest week-end tocmai pentru a se evita aglomeraţia. 

Prefectul Capitalei Traian Berbeceanu a anunţat vineri, după şedinţa Comittului pentru Situaţii de Urgenţă, că, începând din 25 ora 0:00, se deschid restaurantele, cafenelele, la 30% din capacitate, între orele 6- 21. Accesul publicului în sălile de spectacol permis tot în limita a 30% din locuri. Măsura e valabilă şi pentru sălile de jocuri. 

Citeste si: Veste bună pentru pensionare! Recalcularea pensiilor din 2025 aduce venituri în luna martie. Cine sunt norocoșii?- kfetele.ro

Citeste si: Cine este Saif Ali Khan, actorul înjunghiat de un intrus în propria casă- radioimpuls.ro

Citeste si: Judecătorii au motivat de ce l-au lăsat pe Iohannis fără două case. ANAF: Se vor face demersuri pentru recuperarea "fructelor neculese"- antena3.ro

Citeste si: Un spital din România nu mai are locuri libere pentru pacienții cu COVID-19


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si