Raed Arafat spune de ce trebuie prelungită starea de alertă
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că a fost derulată toată procedura legală pentru prelungirea stării de alertă.
“Am derulat toată procedura. Am avut Grupul Tehnico-Ştiinţific şi s-a realizat împreună cu Centrul Naţional de Comandă şi Conducere a Intervenţiei nota de fundamentare, pe motivaţia de ce trebuie să fie prelungită starea de alertă şi a măsurilor care trebuie să fie implementate pe parcursul stării de alertă. Proiectul de hotărâre a fost aprobat şi măsurile au fost aprobate în cadrul CNSU şi urmează să supunem spre aprobare proiectul de hotărâre de Guvern”, a
Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că în prelungirea stării de alertă nu va fi introdusă nicio restricţie nouă, va fi păstrat acelaşi dispozitiv, dar a solicitat ca din proiectul de hotărâre care se referă la acest subiect să fie scos textul despre izolare şi carantină, până la votarea legii în Parlament, urmând să fie ulterior reintrodus.
”Al doilea punct pe ordinea de zi este proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”, a anunţat Ludovic Orban, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.
Ludovic Orban a completat, precizând că în prelungirea stării de alertă nu va fi introdusă nicio restricţie nouă.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Când vor avea copiii alocațiile dublate. Opoziția amenință cu moțiunea de cenzură
Citeste si: Bărbat infectat cu coronavirus, decedat după ce a refuzat internarea
“Nu introducem nicio restricţie nouă, păstrăm acelaşi dispozitiv. Singura problemă pe care o avem până se aprobă legea este că va trebui să scoatem din anexa 3 textul despre izolare şi carantinare, să-l introducem imediat după intrarea în vigoare a legii şi o să facem o şedinţă de Guvern extraordinară. Avem un oarecare temei legal în legea 55, articolul 5 numai că în decizia Curţii Constituţionale există o referire la procedurile care se realizează deciziile de izolare, carantinare, să nu avem niciun fel de discuţie pe tema asta, prefer să aşteptăm votarea legii, promulgarea de preşedinte, publicarea în Monitorul Oficial, intrarea în vigoare şi imediat să facem o şedinţă de Guvern pentru a reintroduce în anexa 3 măsura izolării şi carantinării”, a explicat premierul Ludovic Orban.
Citeste si: Anamaria Prodan este in soc! Unchiul impresarei are coronavirus