Alexandru Rafila, avertisment pentru români. Am ajuns pe primul loc în UE
România a ajuns pe primul loc în Uniunea Europeană la incidența Covid-19 din cauza creșterii numărului de cazuri de coronavirus, a avertizat medicul Alexandru Rafila.
Medicul Alexandru Rafila consideră că relaxarea oamenilor a adus România în situația de a ajunge pe primul loc în Uniunea Europeană la incidența de Covid-19, spunând că am avut o situație favorabilă când vârfurile zilnice erau de 300-400 de noi cazuri de coronavirus.
„Noi am avut o situație favorabilă, când discutam despre un vârf de 300-400 de cazuri, apoi numărul a scăzut și a început relaxarea.
„Trebuie să spun că suntem pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește această incidența cumulată. Am depășit 50 de cazuri la 100.000 de locuitori, ca incidență cumulată, mai exact 53, iar țări care aveau valori mult mai mari decât noi în ultima perioadă, mă refer la Suedia, la Portugalia, Suedia avea 160, cred, au ajuns să aibă valori mai mici decât România”, a explicat Rafila la Realitatea.
„Este un exemplu foarte bun pe care am putea să-l replicăm, și anume exemplul Italiei. Italia s-a confruntat cu o situație, cu circa 300.000
de cazuri, 30.000 de decese. În momentul de față, acest cumulator, această incidență cumulată este 5, deci discutăm de o valoare de 10 ori mai mică decât valoarea înregistrată în România”, a declarat Alexandru Rafila.Citeste si: Raed Arafat: „S-a pierdut la un moment dat spiritul de solidaritate”
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Vineri, România a înregistrat un nou vârf al cazurilor de coronavirus- 1119 persoane au fost depistate cu virusul în ultimele 24 de ore. Alte 24 de persoane au murit vineri din cauza virusului, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
Ministrul Sănătății italian a transmis vineri seară că a fost semnat ordinul prin care persoanele venite în Italia sau care au tranzitat România vor intra în carantină și izolare pe o perioadă de 14 zile.
Citeste si: Italia impune carantină pentru români și bulgari. „Trebuie să fim foarte prudenți”
„Am semnat o ordonanță care introduce carantina celor care în ultimele 14 zile au călătorit în România și Bulgaria. Această măsură este deja în vigoare pentru țările din afara UE și Schengen.
Virusul nu este învins și continuă să circule. Trebuie să fim foarte prudenți”, a scris pe Twitter, Roberto Speranza.
Măsura se aplică până la data de 31 iulie, când va avea loc o reevaluare.