Raluca Turcan a explicat că nu a plătit, momentan, amenda primită în urmă cu doar câteva zile. Ea a apărut în fotografii fără mască la o acţiune de împădurire în Tălmaciu, judeţul Sibiu. Vicepremierul susține că acum și-a învățat lecția și a afirmat că nu este de glumit cu această boală.

Citeste si: Raluca Turcan, anunț important despre o nouă creştere a alocaţiilor pentru copii

Ce a transmis Raluca Turcan

„Mai am, cred, zece zile să plătesc. Am primit înştiinţarea în cutia poştală. Am 15 zile să plătesc jumătate din 500 de lei, dacă nu, o plătesc la valoarea întreagă. Povestea aceasta este o lecţie de viaţă şi anume că nu ai voie, ca lider politic important şi factor de decizie, să laşi nicio secundă garda jos, pentru că şi o secundă din 100 de secunde dacă ai lăsat garda jos, semnalul este negativ şi suporţi consecinţele. A fost o clipă de neatenţie pe fond pentru care îmi pare foarte rău. Pe fond, sunt un om care respectă regulile şi întotdeauna am îndemnat la respectarea regulilor. În niciun caz nu a fost un îndemn la nesupunere.”, a zis Turcan.

Blondina a adăugat: „Evident că, în acest context, trebuia să fiu mult mai atentă şi, de aceea, pe fond, îmi pare rău, pentru că mesajul public a fost unul negativ, a fost aruncat în derizoriu un eveniment frumos pe care l-am făcut, am plantat 1.300

de puieţi. Mai ales îmi pare rău pentru că, structural, sunt un om care respectă regulile şi se străduieşte să facă lucrurile ca la carte. Asta m-a făcut, încă o dată, să înţeleg că nu ne permitem niciun moment de neatenţie”.

Citeste si: Turcan: Eu cred că într-un an de zile am putea avea o nouă lege a salarizării unitare

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Oamenii dintr-un sat au fost șocați când au văzut că un munte de gunoaie le bloca singurul drum de acces în localitate- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

raluca turcan amendă masca de protecție
Declarații Raluca Turcan.[Sursa foto: Facebook]

Turcan a menționat că îi este frică de Sars-Cov-2. Vicepremierul a prins această teamă după ce mai multe rude, cunoscuţi au decedat de COVID. Ea a simţit „empatie pentru fiecare persoană care a avut forme severe sau pentru fiecare persoană care s-a prăpădit”.

Citeste si: Raluca Turcan: ”Începem procesul de recalculare a pensiilor”

Citeste si: Ce trebuie să facă angajații de la privat pentru a intra în posesia voucherelor de vacanță în 2025? Este vorba de o valoarea maximă de 24.300 de lei- kfetele.ro

Citeste si: Benfica- Barcelona! Raphinha reacţionează dur după ce a fost înjurat de jucătorii echipei adversare: "Ştiu că nu ar trebui să fac asta, dar am răspuns insultelor"- radioimpuls.ro

Citeste si: Concedieri masive în România. Ce companii au anunțat disponibilizări în următoarea perioadă: Mii de angajați rămân fără loc de muncă- antena3.ro

„Nu e de glumă cu această boală şi de aceea, din momentul zero, şi în calitatea mea de vicepremier şi de ministru am îndemnat, secundă de secundă, la respectarea regulilor. Însă am greşit. Nu există nicio scuză pentru o greşeală pe care o faci, dar pe de altă parte, poate că şi oamenii care respectă foarte mult regulile se întâmplă să aibă momente de neatenţie după un an greu.

Aşadar, e o lecţie pe care am învăţat-o, am plătit amenda, am cerut să fiu amendată şi mesajul meu public este că îmi pare grozav de rău şi îi îndemn pe toţi oamenii să nu lase nicio secundă garda jos. Nu ştii niciodată cum loveşte acest virus şi, până la urmă, noi înşine trebuie să fim modele pentru cei din jur”, a mai susţinut Turcan.

Citeste si: Raluca Turcan, prima reacție după ce a fost fotografiată fără mască: "Consider că este corect, chiar dacă..."


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si