Ranitidina interzisă! Potrivit ANMDM, decizia a fost luată la nivel european, "ca urmare a suspendării, de către Directoratul European pentru Calitatea Medicamentlui (EDQM) a Certificatelor de conformitate cu Farmacopeea Europeana (CEP) pentru substanţa activă Clorhidrat de ranitidină, din cauza detectării prezenţei de impurităţi nitrozaminice (NDMA), Agenția Națională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania (ANMDMR) a dispus, ca măsură de precauţie, blocarea la vânzare la nivel de farmacie, a medicamentelor pe bază de ranitidină, atât a formelor farmaceutice cu administrare orală cât și a soluției injectabile, până la emiterea de către Comisia Europeană a unei

decizii referitoare la medicamentele care conțin ranitidină, afectate de această neconformitate de calitate."

Ranitidina interzisă! Măsuri de urgență

În acest sens, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a dispus transmiterea de către Deținătorii Autorizațiilor de Punere pe Piață pentru aceste medicamente:

  • a situaţiei seriilor fabricate, în termen de valabilitate, aflate atât în depozitul propriu cât şi distribuite în reţeaua farmaceutică (depozite şi farmacii), precum şi a seriilor fabricate şi neeliberate spre vânzare;
  • a listei distribuitorilor cărora le-au fost distribuite seriile medicamentelor pe bază de ranitidină şi dovada informării acestora cu privire la acţiunea de blocare la vânzare;
  • a cantităţilor deţinute în depozitul propriu, din substanţa activă Clorhidrat de ranitidină, fabricată de producatorii carora li s-a suspendat CEP.

Citeste si: Avertismentul unui medic de renume: Ce aliment "ne roade stomacul precum rugina"

Ranitidina interzisa
Ranitidina interzisa

Ranitidina interzisă! Tratamente alternative

Agenția Națională a Medicamentului informează, în acest context, profesioniștii din domeniul sănătății asupra disponibilității pe piață a unor tratamente alternative și recomandă pacienților să-si consulte medicul în acest sens.

Monitorizarea permanentă

Ranitidina interzisă! Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale este instituția decide ce medicamente intră sau ies de pe piața din România. De asemenea, Agenția Națională a Medicamentului are ca atribuție monitorizarea permanentă a stocurilor de medicamente din țara noastră, în condițiile în care medicamente esențiale lipsesc adesea de pe piața din România.

Citeste si: De ce apare, de fapt, psoriazisul? Adevărul pe care medicii evită să îl spună

Ranitidina interzisa
Ranitidina interzisa

Ranitidina interzisă! Temeri că ar putea produce cancer

În septembrie 2019, un medicament care conţine ranitidină (Zantac) a fost retras dintr-un mare lanț de farmacii din Statele Unite, din cauza temerilor că ar putea produce cancer. Încă de la jumătatea lunii septembrie a fost demarată o anchetă atât în Statele Unite, cât şi în Canda şi Uniunea Europeană pentru reevaluarea ranitidinei.

Canada şi Franţa au scos deja de la vânzare medicamentele pe bază de ranitidină, iar în mai multe ţări europene sunt în curs proceduri de retragere.

Ranitidina interzisă! Medicii au sfătuit pacienţii să nu o mai folosească, dar, totuşi, să nu întrerupă brusc tratamentul și să o înlocuiască cu altceva.

Citeste si: Anunț bombă în cazul femeii arse în timpul operaţiei la Spitalul Floreasca: ”Nu există indicii privind alergia pacientei la iod”

Ranitidina interzisa
Ranitidina interzisa

Ranitidina interzisă! Un medicamente pentru ulcer și arsuri la stomac

Ranitidina este un medicament folosit pentru arsurile gastrice și ulcere stomacale şi se eliberează în farmacii atât pe bază de reţetă, cât şi la liber.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

La 13 septembrie, atât Agenția pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite, cât și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și-au făcut publice deciziile de a reevalua prezența N-nitrosodimetilaminei în medicamententele care conțin ranitidină.

Această substanță, cunoscută și sub denumirea de dimetilnitrosamină, este suspectată, pe baza unor studii făcute pe animale, că ar putea fi un carcinogen uman (o substanță care poate produce cancer).

Substanța este prezentă însă și în apă și alimente, inclusiv în carne, produse lactate și legume, dar nu este dăunătoare atunci când e vorba de cantități foarte mici, scrie BBC.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Ranitidina interzisă! Pe de altă parte, un studiu făcut public în februarie 2019 avertiza că medicamentele împotriva acidităţii gastrice reduc eficacitatea anumitor tratamente pentru cancer, până în punctul reducerii duratei de supravieţuire a pacienţilor care iau aceste medicamente, potrivit Agerpres.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si