În urma incidentului au fost afectate aproape 100 de apartamente și aproximativ 40 de maşini au fost distruse. Acuzaţiilor de distrugere, vătămare corporală din culpă formulate la adresa băiatului de 15 ani li se adaugă şi cea de evadare, deoarece nu a respectat măsura arestului la domiciliu.

Citeste si: Parchetul General a deschis două dosare penale în cazul majorării facturilor la energie

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a informat, miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că băiatul de 15 ani a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de distrugere, vătămare corporală

din culpă şi evadare, ultima acuzaţie fiind formulată deoarece nu a respectat măsura arestului la domiciliu.  

Un bloc întreg a ars din joaca unor copii

Astfel, adolescentul este acuzat că la data de 16 decembrie 2021, în jurul orei 1.00,  “prin incendierea iniţiată prin folosirea de substanţe inflamabile şi focul aprins de la chibrituri, a provocat distrugeri unui număr de 37 de autoturisme parcare la subsolul şi în proximitatea blocului de locuinţe situat în municipiul Constanţa, precum şi distrugerea şi degradarea blocului de locuinţe, fiind afectate 94 de apartamente, spaţiile comune ale blocului de locuinţe, reprezentate de scările de bloc şi parcarea aferentă situată la demisolul blocului, precum şi faţadele blocului, fiind totodată aduse în stare de nefuncţionare temporară ori până la remedierea reţelelor de apă, gaze şi electricitate”.

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Scene greu de privit pentru salvamontiștii care au intervenit în salvarea fetei atacate de urs- wowbiz.ro

Totodată în urma acţiunii sale, o persoană a fost rănită, suferind leziuni produse de arsuri şi inhalarea aerului fierbinte, având nevoie de aproape o lună de îngrijiri medicale, procurorii precizând că viaţa i-a fost pusă în primejdie.  

Citeste si: Alertă în România! Un deţinut a evadat de la Penitenciarul Timişoara

Tânărul în vârstă de 15 ani a mai fost trimis în judecată şi pentru că nu a respectat măsura arestului la domiciliu.

Astfel, în zilele de 5 februarie, 24 februarie şi 25 februarie el a plecat din locuinţă deşi nu avea voie să facă acest lucru. 

Pompieri din judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi au intervenit, în noaptea de 15 spre 16 decembrie 2021 pentru stingerea incendiului de proporţii care a izbucnit în parcarea subterană a blocului din Constanţa. Incendiul a afectat aproape 100 de apartamente. Dintre acestea 35 au fost afectate de flăcări prin balcoane şi geamuri deoarece unele aveau balcon deschis cu livingul şi erau pe latura pe care s-a propagat incendiul. Totodată, 37 de autoturisme au fost distruse. 250 de persoane, dintre care 70 de copii, au fost evacuate, iar opt persoane au ajuns la spital, printre care şi doi copii, una singură rămânând internată.

Citeste si: Cristina Șișcanu, la cumpărături în Italia! Cât a dat vedeta pe o rochie dintr-un magazin de lux: „A avut reducere de 150 de euro.”- kfetele.ro

Citeste si: Ce ar fi făcut, de fapt, iubitul Mariei Diana în timp ce tânăra de 19 era atacată de urs: ”Totul s-a derulat în direct”- radioimpuls.ro

Citeste si: Criminal eliberat din greșeala procurorului. Vezi cum a fost posibil


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si