UPDATE 13.00. CCR a stabilit, vineri, ca părțile să își transmită punctul de vedere până la data de 1 septembrie, iar termenul de judecare și soluționare urmează să fie stabilit ulterior. Rămâne de văzut cum va proceda PSD în continuare, în Parlament, dacă așteaptă sau nu o decizie a Curții.  

Guvernul a sesizat CCR în privinţa unui conflict de natură constituţională provocat de depunerea moţiunii de cenzură în Parlament şi cere PSD ca dezbaterea şi votul moţiunii să fie programate după pronunţarea Curţii, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Citeste si: Liderii PSD, decizii importante despre Congresul partidului și despre moțiunea de cenzură

În prealabil, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că va respecta decizia Curţii Constituţionale, în cazul în care  Executivul va ataca moţiunea PSD, dar că există şi varianta de a merge la vot cât mai repede.

Ce spune șeful Cancelariei premierului

"Am sesizat Curtea Constituţională a României în privinţa unui conflict de natură Constituţională provocat de depunerea moţiunii de cenzură de către PSD. Sunt mai multe argumente invocate în această sesizare şi cerem PSD să amâne sau să programeze dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură după pronunţarea Curţii Constituţionale", a declarat Ionel Dancă, vineri, la CCR.  

Citeste si: Lovitură de teatru. Medicii ruși interzic transferul în străinătate a lui Aleksei Navalnîi

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

„PSD e un partid de piromani. Dau foc la țară și se uită cum guvernul, pe post de pompier, trebuie să stingă incendiul. Cui i-ar folosi ca țara să nu aibă un guvern cu funcții depline în condițiile, în care pandemia nu s-a terminat?”, a mai spus șeful cancelariei prim-ministrului.

Citeste si: Fost preşedinte, acuzat de viol şi trafic de persoane

Premierul Ludovic Orban a precizat, joi seară, că sesizarea la CCR va fi făcută vineri și că instanța supremă trebuie să clarifice dacă moțiunea depusă de PSD este constituțională sau nu.

”Această chestiune trebuie clarificată. Din punctul meu de vedere nu este constituţională depunerea de moţiuni de cenzură în vacanţa parlamentară”, a afirmat şeful Guvernului.

Care sunt planurile PSD

Marcel Ciolacu a spus joi că, dacă moţiunea trece, este exclus ca PSD să mai voteze un guvern liberal. Liderul interimar al social-democraţilor a adăugat că PSD va propune un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în cazul în care moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va trece în Parlament.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Ce salarii au, de fapt, polițiștii de frontieră?

Liderii social-democrați s-au reunit vineri într-un nou CEX al partidului unde urmau să stabilească dacă merg mai departe cu Congresul PSD și ce vor face cu moțiunea de cenzură.

Congresul PSD ar urma să aibă loc  sâmbătă, de la ora 10.00. Eugen Teodorovici şi Marcel Ciolacu candidează pentru şefia formaţiunii. În 38 de centre teritoriale vor exista urne unde social-democraţii vor vota, secret, pe buletine de vot.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si