Conform unui sondaj, 78% dintre cei intervievaţi s-au pronunţat împotriva salariului minim de bază, în timp ce 66% au votat pentru revizuirea legislaţiei privind azilul, în sensul examinării mai rapide a cererilor de azil, într-un termen de cel mult 140 de zile, notează Agerpres.

Iniţiativa populară 'Pentru un venit de bază necondiţionat' (RBI) a propus virarea unei alocaţii universale în fiecare lună tuturor elveţienilor, dar şi cetăţenilor străini rezidenţi în Elveţia de cel puţin cinci ani, indiferent dacă au avut sau nu un loc de muncă.



Grupul de iniţiativă aflat la originea propunerii sugerase suma de 2.500 de franci elveţieni (2.260 euro) pentru fiecare adult- o sumă mică în raport cu nivelul de trai din Elveţia- şi de 650 de franci elveţieni (circa 500 euro) pentru fiecare minor.

„Elveţienii au judecat duminică într-un mod realist(...) Să fii plătit fără să munceşti, ar fi fost un pas major. Iar iniţiativa nu era clară, ea era menită mai ales să alimenteze o discuţie”, a comentat Andreas Ladner, un analist politic local.

La un alt referendum, desfăşurat în anul 2012, elveţienii au respins şi prelungirea concediului plătit de la patru la şase săptămâni, temându-se că aprobarea unei asemenea iniţiative ar risca să diminueze competitivitatea economiei.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si