Potrivit news.ro, debitele paraielor Bistrita, Luncavat, Otasau si Ursani au crescut considerabil in urma precipitatiilor abundente din ultima perioada. Mai multe gospodarii din 16 localitati din judetul Valcea au fost afectate.

Prefectura Valcea a transmis un comunicat in care anunta ca au fost "inundate gospodarii din localităţile Alunu, Berbeşti, Bălceşti, Bărbăteşti, Costeşti, Copăceni, Frânceşti, Ghioroiu, Horezu, Livezi, Sineşti, Stroeşti, Şirineasa, Tomşani, Zătreni, în timp ce în Băbeni, satul Valea Mare, un dig s-a rupt, apa intrând în 50 de gospodării".



Mai multe echipaje ale ISU, dar si politisti si jandarmi au intervenit in zonele afectate.

Conform ISU Vâlcea, "în localitatea Alunu o persoană rămasă izolată pe o insulă formată în mijlocul torenţilor formaţi pe pârâul Roşia a fost recuperată de pompieri. Şi în comuna Sineşti pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din subsolul a trei case, unde apa ajungea şi la un metru şi jumătate. De asemenea, în alte localităţi apa a intrat în case, curţi şi beciuri".

"Aproximativ 150 de persoane şi o sută de animale au fost evacuate din gospodării din satul Valea Mare din comuna Băbeni, în urma inundaţiilor provocate de apele revărsate ale unui pârâu', a declarat pentru news.ro purtatorul de cuvant al ISU Valcea.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si