Internat la sectia de Neurochirurgie a Sptalului Universitar de Urgenta Bucuresti, Sebastian Papaiani nu poate comunica si, potrivit apropiatilor, nu se mai poate nici misca fiindca i-a paralizat piciorul stang.

"Iniţial s-a spus că e vorba de un accident vascular cerebral (AVC) minor şi că nu sunt probleme majore. Se pare totuşi că lucrurile sunt mult mai avansate dacă pacientul are dificultăţi de comunicare şi presupun că nu vorbeşte.

Se adaugă un trecut patologic suficient de complicat şi faptul că la vârsta aceasta onorabilă stofa vasculară e inevitabil afectată de ateroscleroză. Aşadar, oricâte tratamente i s-ar administra, aceste disfuncţionalităţi se menţin şi capacitatea de recuperare e destul de redusă”, a mărturisit Tudor Ciuhodaru, specialist în medicină de urgenţă şi toxicologie la Spitalul de Urgenţă „Sf. Ioan”, din Iaşi, potrivit ring.

„Putem vorbi despre recuperare după rezolvarea deficitelor motorii şi a problemelor de comunicare, dar un termen e greu de estimat. Recuperarea va fi lentă şi dificilă, în echipă mixtă neurolog-logoped. E greu de crezut însă că se vor putea atinge parametrii de dinainte de AVC, în primul rând din cauza resurselor biologice specifice la o astfel de vârstă. În general, bărbaţii după o anumită vârstă au un grad de ateroscleroză cerebrală dobândită de-a lungul timpului, aşa că anumiţi factori care ţin de morfologie sunt greu de corectat. Contează enorm suportul moral al familiei şi al prietenilor.
E frustrant pentru un om ca Papaiani să înţeleagă, dar să nu poată comunica. Nu va trebui să stea în pat, că repausul atrofiază muşchii şi favorizează formarea trombusurilor (cheaguri de sânge- n.r.), fenomen care poate provoca un nou AVC. Efortul fizic dozat poate fi benefic într-o astfel de situaţie, însă va fi făcut după sfatul medicului.
", a mai precizat doctorul.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Tragedie în Suceava. 5 oameni au murit într-un accident grav. Printre ei și un copil, găsit sub mașina răsturnată- antena3.ro

Citeste si: FOTO. Kim Kardashian a purtat o bijuterie de peste 200.000 dolari, care a fost a Prințesei Diana. Unii, revoltați de decolteu- wowbiz.ro


Abonează-te pe


TAGURI
Life
Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si