Radu Beligan, actorul care a murit miercuri, la 97 de ani, a fost mereu descris ca un om care a stat departe de orgoliile si invidiile din lumea artistica. Un document care apare in Cartea Alba a Securitatii, datat 30 noiembrie 1982, arata, insa, ca Beligan intervenise pentru ca piesa “O scrisoare pierduta”, regizata de Liviu Ciulei, fugit din tara, sa fie scoasa de la televizor si difuzata cea regizata de el.

In nota cu numarul 296, trimisa de colonelul Gheorghe Danescu catre Securitate, se scria: “Radu Beligan se arată nemulţumit şi pentru faptul că televiziunea a transmis piesa «O scrisoare pierdută », în regia lui Liviu Ciulei, care a întors spatele ţării, plecând în străinătate, şi nu pe cea regizată de un membru al CC al PCR, adică de el. După opinia sa, tinerii care iau contact pentru prima oară cu o astfel de piesă, precum cea transmisă, nu au de învăţat, ea constituind o “crimă pentru actul cultural în sine”.

Radu Beligan a fost membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist Roman (PCR) intre 1969 si 1989, dar si deputat în Marea Adunare Nationala (MAN) intre anii 1961 şi 1975, functii in care nu ajungeau decat elementele de incredere ale partidului. De altfel, intr-un interviu despre situatia de dinainte de 1989, Beligan declarase ca nu-l poate vorbi de rau pe Ceausescu, pentru ca acesta ii daduse bani sa faca Teatrul National din Capitala. 



Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Diana Șoșoacă, al doilea scandal în ziua alegerilor: a amenințat cu bătaia un cetățean în secția de vot. "Boșorog nenorocit!"- antena3.ro

Citeste si: LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1- prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si