Evenimentul principal al Festivalului Icon Arts va avea loc pe 29 iulie, ora 19.00 şi va marca premiera naţională a Cantatei Catulli Carmina, de Carl Orff, 10 ani de existenţă a Grupului Vocal Acapella şi 10 ani de când proiectul ICon Arts se desfăşoară la Sibiu.

##CITAT146##

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive- wowbiz.ro

Alături de Acapella, distribuţia este întregită de ICon Arts Percussion Group, condus de Mircea Ardelanu- premiat în Elveţia pentru montarea acestei lucrări, pianistul şi aranjorul Mihai Murariu, soliştii Annemarie Condacse- soprană şi Andrei Lazăr- tenor şi dirijorul Mircea Holiartoc.

Brâncuşi e şi al Festivalului Icon Arts şi al sibienilor de aceea ne-am alăturat acestui demers pe care îl considerăm extrem de important pentru noi toţi. Am decis să donăm jumătate din încasările pe care le vom avea din vânzarea biletelor la cel mai important eveniment al Festivalului, cantata Catulli Carmina, contribuind astfel la această acţiune de protejare a valorilor româneşti”, a declarat Sebastian Gheorghiu, directorul Festivalului Icon Arts.



Campania “Brâncuşi e al meu“ are ca scop strângerea sumei de 6 milioane de euro pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi.

”Cuminţenia Pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuşi în anul 1907 şi aparţine patrimoniului cultural naţional, în categoria Tezaur. Alături de “Sărutul” şi “Rugăciunea”, marchează cea mai apreciată perioadă de creaţie a artistului. Este emblema “primelor sculpturi moderne din lume”. În prezent, ”Cuminţenia Pământului” este în proprietatea moştenitorilor arhitectului Gheorghe Romaşcu, care a cumpărat opera de artă de la Constantin Brâncuşi în anul 1911.


Parte din tripticul Trionfi, alături de celebra Carmina Burana şi Trionfo di Afrodita, Cantata Catulli Carmina este scrisă pentru cor, solişti, grup de percuţie şi patru piane, având la bază unsprezece poezii ale poetului roman Catullus.

Biletele pentru spectacolul care va avea loc la sala Thalia din Sibiu costă 20 de lei.

Festivalul Icon Arts se va încheia pe 30 iulie când va avea loc ultimul concert, la Cetatea Cisnădioara.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si