Originara din Bumbesti-Jiu, Daniela Baloi abia a scapat cu viata la 7 ani, atunci cand o explozie petrecuta in casa familiei a mutilat-o. "Ma pregateam sa ma duc la scoala, eram la bunica. A avut loc o explozie. Eu am simtit gaze si am spus, iar matusa mea a deschis usa la soba, iar gazul din camera a facut aprindere. Totul s-a intamplat intr-o sutime de secunda, a parlit tot.

Nici nu am realizat ce se intampla. O luna am stat in spital, eram grav. Am fost intr-un fel de coma, nu vedeam si nu simteam nimic. Am avut arsuri inclusiv pe caile respiratorii, pana aproape de plamani, dar mi-am revenit!", a povestit Daniela acum un an pentru presa locala. Desi este de profesie inginer, tanara s-a concentrat in ultimii ani pe dezvoltarea laturii sale artistice, fiind o foarte talentata pictorita, cu peste 50 de lucrari in ulei si alte 150 in creion.
In ianuarie, la Muzeul Judetean 'Alexandru Stefulescu" din Targu Jiu, Daniela a avut prima expozitie oficiala, prilej cu care doritorii au putut achizitiona lucrarile tinerei la preturi cuprinse intre 20 si 30 de lei. Mult timp, Daniela a trebuit sa se lupte si cu prejudecatile oamenilor, aspect care a afectat-o profund: "Am stiut ca oamenii nu sunt buni, primitori. Oamenii sunt rai, eu nu am incredere in oameni.
De multe ori am fost respinsa, dar am inteles punctul lor de vedere. La inceput a fost crunt. Oamenii jigneau, copiii jigneau si privirile erau dureroase",
a povestit Daniela momentele grele pe care le-a traversat. Astazi, insa, cu ajutorul unui machiaj foarte bine facut si a unui tratament adecvat, urmele adanci lasate de explozia din copilarie sunt aproape o amintire, Daniela Baloi depasind cu bine drama care i-a afectat intreaga existenta.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si