De asemenea, compania urmează să încheie faza de explorare pentru perimetrul EX-6 Curtici, câştigat la aceeaşi licitaţie.

"În perimetrul EX-6 Curtici ne aflăm în prima fază, cea de explorare. Colaborăm cu Prospecţiuni, cea mai importantă companie de studii geo-fizice din România, pentru achiziţia de date geologice 3D. Pentru celelalte două perimetre- EX-1 Voivozi şi EX-5 Adea- acordurile de concesiune au fost ratificate de către Guvern la sfârşitul anului trecut.

Suntem în curs de a implementa primii paşi pentru începerea fazei de explorare în aceste perimetre", au explicat reprezentanţii MOL.

Cele trei perimetre au fost adjudecate în urma unei licitaţii, organizată de ANRM în 2010, care a vizat în total 30 de perimetre din bazinul Mării Negre şi de pe uscat. MOL a depus oferte pentru trei perimetre cu o suprafaţă totală de 3.434 kilometri pătraţi din Bazinul Panonic, în vestul României.

Compania Panfora Oil& Gas, parte a Grupului MOL, este însărcinată cu operaţiunile din domeniul explorării şi producţiei de hidrocarburi din România.

Reprezentanţii grupului precizează că MOL a decis să participe la licitaţiile pentru aceste trei perimetre pentru a valorifica experienţa deja dobândită în bazinul Panonic.

"Structura geologică este similară, iar noile tehnologii, cum este prospectarea 3D, ne vor permite să identificăm resurse de petrol şi gaze care nu puteau fi descoperite atunci când aceste perimetre au fost explorate, în urmă cu câteva zeci de ani", au adăugat aceştia.


Ei afirmă că, în perimetrele în care Grupul MOL operează în Ungaria, aceste operaţiuni au dat deja rezultate. Cu toate acestea, în România explorarea se derulează mult mai lent.

"Însă în România, faza de explorare a perimetrelor petroliere este încetinită, după cum a afirmat recent în mod public şi preşedintele ANRM. Panfora Oil& Gas a comunicat dintotdeauna că este un partener al comunităţii locale şi doreşte un dialog sustenabil cu toţi deţinătorii de terenuri din perimetrele unde este titular al concesiunii, respectând prevederile Legii petrolului", mai spun oficialii MOL.


MOL are o reţea de peste 200 de benzinării în România.

Anul trecut, vânzările grupului ungar de carburanţi, GPL şi lubrifianţi de pe piaţa românească au crescut cu 17% comparativ cu anul precedent, până la 586.000 de tone, în special ca urmare a extinderii reţelei de benzinării.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți pantalonoase”- antena3.ro

Citeste si: Alegeri prezidențiale, turul 1. Rezultate parțiale: Georgescu pe primul loc, Lasconi urcă pe locul doi- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si