Conform anuntului de pe pagina de socializare, protestul ar urma sa aiba loc joi, de la ora 18.00, in fata Senatului. Manifestatia poarta numele „Oprea, esti cercetat, trebuie sa fii judecat”.

„Ieşim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi şi nu-şi mai pot cere singuri dreptatea. Poliţistul Bogdan Gigină a murit în timpul serviciului, când era antemergător pe motocicletă şi deschidea drumul coloanei oficiale organizate pentru ministrul de interne, şeful său.

Un poliţist a murit, dar cel identificat de procurori ca vinovat de ucidere din culpă nu va ajunge în faţa justiţiei, din cauza celor din Senatul României, care se cred deasupra legii. Fraţilor, nu sunteţi. Nici dumnezei şi nici invincibili. De aceea, joi ieşim în stradă, chiar la voi acasă, domnilor senatori. Noi, simpli cetăţeni indignaţi venim la intrarea dinspre Senat a Parlamentului României, să-l comemorăm pe Bogdan Gigină şi să cerem dreptate. Poate aşa vă amintiţi că nu există vreo diferenţă magică între noi şi voi, că legea este aceeaşi pentru toţi şi că justiţia trebuie lăsată să-şi facă treaba”, se arată în mesajul de protest de pe Facebook.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”- wowbiz.ro

Pana acum, peste 2.000 de oameni si-au anuntat participarea la protest, iar ale 6.000 au precizat ca sunt interesati de eveniment.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si