Pe 30 septembrie, va avea loc fenomenul "Luna Neagra", pe care multi il asociaza cu venirea Apocalipsei. Asta mai ales ca in aceasta perioada au loc si alte evenimente in Univers.
"Aceste semne ne transmit că Isus vine curând. Ne apropiem de sfârşitul lumii şi sfârşitul vieţii pe Pământ, pentru toate fiinţele umane. În fiecare zi, trebuie să ne apropiem de salvatorul nostru Isus Hristos. Căci nimeni nu poate scăpa de ceea ce urmează să se întâmple pe Pământ", a scris pe Facebook un adept al teoriei conspiraţiei.
"
Domnul va face Luna roşie ca sângele, iar apoi neagră. Vă sună cunoscut?", a scris un altul, potrivit express.co.uk.
Potrivit site-ului „Signs Of The End Times/ Semne ale sfârşitului“, Evanghelia după Matei, capitolul 24:29, spune:
"Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui", scrie adevarul.
"Şi vor fi semne în Soare, în Lună şi în stele, iar pe Pământ spaimă întru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi al valurilor. Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina", scrie in Evanghelia dupa Luca, 21:25:26.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți pantalonoase”- antena3.ro
Citeste si: Alegeri prezidențiale, turul 1. Rezultate parțiale: Georgescu pe primul loc, Lasconi urcă pe locul doi- wowbiz.ro