"De-a lungul anilor, pacienţii de aici au fost mutaţi dintr-o parte în alta. Este o situaţie critică, de 15 ani. Ultima soluţie pe care am găsit-o a fost să îi comasez cu Endocrinologia. Am făcut demersuri la Ministerul Sănătăţii să suspend activitatea celor de la Endocrinologie şi Neurologia să rămână acolo, la etajul IX, însă au existat discuţii cu şefa secţiei şi am renunţat la idee", a declarat directorul Spitalului Judeţean de Urgenţa Craiova, Bogdan Fănuţă.



El a susţinut că nu este vorba despre o infecţie nosocomială, întrucât bacteria clostridium difficile există în organismul uman.

"Noi în fiecare luni raportăm la DSP Dolj cazurile cu infecţii nosocomiale. Ei (n.r.- medicii de la secţia de neurologie) spun că sunt şase cazuri, eu zic că sunt cinci. Vom vedea ce va zice şi DSP Dolj. Nu e o infecţie nosocomială, toţi avem această bacterie în organism, însă în condiţii speciale se declanşează", a mai spus Bogdan Fănuţă.

Pacienţii infectaţi cu clostridium difficile sunt în continuare internaţi la SJU Craiova.

Purtătorul de cuvânt al DSP Dolj, Ştefan Popescu, a declarat, miercuri, pentru News.ro că, marţi, instituţia a fost sesizată de către conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova că la secţia de neurologie a fost descoperită bacteria clostridium difficile.

”Am primit o adresă în cursul zilei de ieri (n.r.- marţi) prin care ni se sesizează că şase pacienţi de la secţia de neurologie au fost depistaţi cu clostridium difficile.
Specialiştii noştri sunt deja la secţie pentru a preleva probe
”, a spus Popescu.

El a precizat că, în cazul în care se va confirma infecţia cu această bacterie, activitatea secţiei de neurologie ar putea fi suspendată, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu mai mult de o lună cu una din cele două secţii de anestezie şi terapie intensivă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.


În saloanele de la secţia de la neurologie a SJU Craiova sunt 15 paturi.

Activitatea în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului de Urgenţă Craiova a fost suspendată în 20 august,  în urma unui control al DSP Dolj care a descoperit prezenţa a patru bacterii în unitatea sanitară.

”La controlul microbiologic al suprafeţelor şi aeromicroflorei s-au înregistrat probe neconforme prin numărul de germeni peste limita admisă şi prezenţa de: Stafilococ aureus, Klebsiella, Pseudomonas Aeruginosa, E. Coli”, declara atunci Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.

SJU Craiova are două secţii ATI, iar cea în care au fost descoperite bacteriile a fost închisă timp de 11 zile, pacienţii fiind mutaţi cu un etaj mai sus.

DSP Dolj a făcut verificări la Spitalul din Craiova în urma unei sesizări primite de la rudele unei paciente cu handicap sever care a murit în unitatea medicală.

În urma verificărilor făcute de DSP Dolj, un medic şi o asistentă care lucrează la secţia ATI şi care sunt responsabili cu respectarea planului de igienizare au fost sancţionaţi.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si