Decizia a fost luată după o serie de discutii pe marginea Memorandului privind justiţia, la care au participat, pe lângă membrii Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei, Raluca Prună şi preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan.
Preşedintele UNJR i-a reproşat ministrului Justiţiei că a afirmat public că există 60 de foşti magistraţi care încasează pensii lunare de peste 100.000
de lei, fără să spună pe ce îşi bazează afirmaţiile.
“Aţi afirmat un cuantum fără să veniţi să spuneţi pe ce se bazează afirmaţiile respective. Era obligaţia ministerului Justiţiei să vină cu explicaţii şi date concretet”, a spus Gîrbovan, în şedinţa de joi a plenului CSM.
În replică, ministrul Raluca Prună a arătat că îşi asumă poziţia, că a vorbit cu ministrul Muncii pe acesta temă şi l-a rugat să verifice la Casa Naţională de Pensii care sunt datele concrete.
În urmă acestor discuţii, preşedintele CSM, Mircea Aron, a supus la vot propunerea ca instituţia pe care o conduce să facă o adresa la Casa de Pensii ca să primească situaţia acestor venituri.
Ministrul Justiţiei a afirmat, într-un interviu pentru News.ro că, din datele ministerului, rezultă că există în acest moment 60 de foşti magistraţi care încasează pensii lunare de peste “un miliard de lei vechi”.

Decizia a fost luată după o serie de discutii pe marginea Memorandului privind justiţia, la care au participat, pe lângă membrii Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei, Raluca Prună şi preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan.
Preşedintele UNJR i-a reproşat ministrului Justiţiei că a afirmat public că există 60 de foşti magistraţi care încasează pensii lunare de peste 100.000 de lei, fără să spună pe ce îşi bazează afirmaţiile.


“Aţi afirmat un cuantum fără să veniţi să spuneţi pe ce se bazează afirmaţiile respective. Era obligaţia ministerului Justiţiei să vină cu explicaţii şi date concretet”, a spus Gîrbovan, în şedinţa de joi a plenului CSM.

În replică, ministrul Raluca Prună a arătat că îşi asumă poziţia, că a vorbit cu ministrul Muncii pe acesta temă şi l-a rugat să verifice la Casa Naţională de Pensii care sunt datele concrete.
În urmă acestor discuţii, preşedintele CSM, Mircea Aron, a supus la vot propunerea ca instituţia pe care o conduce să facă o adresa la Casa de Pensii ca să primească situaţia acestor venituri.
Ministrul Justiţiei a afirmat, într-un interviu pentru News.ro că, din datele ministerului, rezultă că există în acest moment 60 de foşti magistraţi care încasează pensii lunare de peste “un miliard de lei vechi”, relateaza News.ro.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Rezultat exit poll alegerile prezidenţiale 2024: Marcel Ciolacu intră în turul doi cu Elena Lasconi. Călin Georgescu, marea surpriză- antena3.ro

Citeste si: REZULTATE EXIT-POLL-URI la alegerile prezidențiale 2024- primul tur. Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, în turul doi- wowbiz.ro

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si