După ani de întârzieri permanente, vagoane jerpelite sau toalete care explodează, CFR are, în sfârşit, un tren nou-nouţ. Produs in Franţa, special pentru România, arată ca un OZN şi poate circula cu 160 de kilometri pe oră. Dar nu va primi niciodată pasageri. De ce? Aflaţi imediat.
De ani de zile calatoria cu trenul prin Romania se poate transforma, oricand, intr-o aventura de povestit nepotilor.
De la ploaia ce cade nestingherita in vagoane la sobolani care misuna veseli printre scaune. Iar cireasa de pe tort:
"Mi-am facut nevoile, am apasat pe buton, a explodat tot! V-a spus si domnul. Deci din cap pana-n picioare.", spune un om.
Ei bine, da, te poti trezi si ca iti explodeaza, la propriu, toaleta sub tine. In atare conditii, noul tren primit, astazi, de catre CFR poate fi considerat o bijuterie.
"E chiar o performanta, cum sa spun? Ceva nou la noi in Romania. Se vede. Si, cand credeti ca o sa si mergem cu el? Nu stiu, eu as spera cat de curand", spun oamenii.
Noua garnitura este unica in Romania, asamblata 100% in Franta. Un tren polivalent care poate merge atat diesel cat si electric, cu 160 de km pe ora.
"Pentru mine, ca sunt in varsta, e mai comod, ca e mai jos treapta. Macar atat."
"Sa speram. Degeaba avem trenuri daca n-avem sine", spune un calator.
...sau pasageri! Pentru ca noul tren nu-si va deschide niciodata usile pentru calatori.
Daca vi se pare ca lipseste ceva din peisaj nu va inselati. Lipsesc scaunele, pentru ca acestea urmeaza sa fie montate de CFR.
Daca institutia isi va dori, pentru ca, deocamdata, trenul va fi folosit doar pentru teste in zonele unde sinele au fost reabilitate.
"Va fi un vagon pentru test, unul pentru sala de conferinta, un vagon bucatarie si un vagon cuseta.", spune Gabriel Stanciu, directorul companiei producatoare.
Totusi, in buna traditie romaneasca, e posibil ca aceste teste sa mai intarzie. La fel cum s-a intamplat pana si cu ora de incepere a conferintei de presa de astazi.
"Imi cer mii de scuze pentru intarziere, vin de la conferinta, unde am moderat un panel si erau foarte multi invitati.", a spus Gabriel Stanciu, directorul companiei producatoare.

Produs in Franţa, special pentru România, arată ca un OZN şi poate circula cu 160 de kilometri pe oră. Dar nu va primi niciodată pasageri. De ce? Aflaţi imediat.

De ani de zile calatoria cu trenul prin Romania se poate transforma, oricand, intr-o aventura de povestit nepotilor. De la ploaia ce cade nestingherita in vagoane la sobolani care misuna veseli printre scaune. Iar cireasa de pe tort:

"Mi-am facut nevoile, am apasat pe buton, a explodat tot! V-a spus si domnul. Deci din cap pana-n picioare.",

spune un om.

Ei bine, da, te poti trezi si ca iti explodeaza, la propriu, toaleta sub tine. In atare conditii, noul tren primit, astazi, de catre CFR poate fi considerat o bijuterie.

"E chiar o performanta, cum sa spun? Ceva nou la noi in Romania. Se vede. Si, cand credeti ca o sa si mergem cu el? Nu stiu, eu as spera cat de curand", spun oamenii.


Noua garnitura este unica in Romania, asamblata 100% in Franta. Un tren polivalent care poate merge atat diesel cat si electric, cu 160 de km pe ora.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

"Pentru mine, ca sunt in varsta, e mai comod, ca e mai jos treapta. Macar atat." "Sa speram. Degeaba avem trenuri daca n-avem sine", spune un calator.



Daca vi se pare ca lipseste ceva din peisaj nu va inselati. Lipsesc scaunele, pentru ca acestea urmeaza sa fie montate de CFR. Daca institutia isi va dori, pentru ca, deocamdata, trenul va fi folosit doar pentru teste in zonele unde sinele au fost reabilitate.

"Va fi un vagon pentru test, unul pentru sala de conferinta, un vagon bucatarie si un vagon cuseta.", spune Gabriel Stanciu, directorul companiei producatoare.

Totusi, in buna traditie romaneasca, e posibil ca aceste teste sa mai intarzie. La fel cum s-a intamplat pana si cu ora de incepere a conferintei de presa de astazi.

"Imi cer mii de scuze pentru intarziere, vin de la conferinta, unde am moderat un panel si erau foarte multi invitati.", a spus Gabriel Stanciu, directorul companiei producatoare.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si